Societate

FOTO: Donații din Germania pentru municipiul Sebeș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Reprezentanții organizației ”Humanitare Hilfe Overath e.V” din Germania au sosit astăzi la Sebeș încărcați cu daruri din donații, în dorința de a veni în sprijinul cetățenilor din municipiu. Astfel, la spitalul municipal va ajunge o ambulanță, mobilier, cărucioare și jucării iar la SVSU o autospecială de pompieri.

Chiar dacă nu sunt noi, autospecialele sunt echipate conform standardelor și le vor fi de mare ajutor atât celor de la spital, cât și celor de la serviciul voluntar pentru situații de urgență unde în prezent există doar două autospeciale care deservesc peste 30 de mii de locuitori.

Târgul Grădinarului

Asociația noastră umanitară ajută oamenii, dorim să ajutăm. Am adunat toate aceste lucruri și le am încărcat în camioane și le am adus aici. Pentru spital și pompieri, am adus paturi, mobilă, jucării… tot ce este necesar, am adus mii de lucruri”, a spus Norbert Kuhl, conducătorul delegației din Germania.

Această autospecială echipată ne va ajuta foarte mult la transportul bolnavilor, nu o să mai apelăm la ambulanța de la Alba Iulia, pe care o solicitam contra cost, o să avem salvarea noastră. Noi avem un sistem pavilionar și trebuie să transportăm bolnavii dintr-o parte în alta astfel că darul de la prietenii din Germania ne ajută enorm”, a spus la rândul său Emil Luca, managerul Spitalului Municipal Sebeș.

Pentru SVSU din municipiul Sebeș era necesară dotarea cu o autospecială de generație mai nouă, astfel încât să putem interveni în diferite situații de urgență care se produc la momentul actual. Ne va fi foarte utilă”, a declarat Petru Vulcu – șef SVSU Sebeș.

Potrivit primarului municipiului, Alexandru Dăncilă, donațiile vor ajunge atât la spital cât și la persoanele aflate în dificultate. Astfel, unitatea spitalicească va mai primi paturi și mobilier specific saloanelor, cărucioare, lenjerii de pat și materiale dezinfectante în timp ce restul de pachete cu obiecte de îmbrăcăminte, pături şi lenjerii de pat, jucării, vor fi împărțite familiilor nevoiașe. De asemenea, transportul umanitar din Germania conține și piese de mobilier școlar ce vor fi distribuite în unitățile de învățământ din oraș.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie Artiştii şi publicul din toată lumea celebrează la data de 27 martie, Ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti Basarabia a fost prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti, la data de 27 martie 1918. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării, până la despărţirea de imperiul multinaţional în care provincia româneasca […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Ready or Not 2: Here I Come / Scapă cine poate 2 Avanpremiera Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Cu: Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar, Kevin Durand, Elijah Wood Gen […]

Citește mai mult