FOTO| Doi elevi ai Colegiului Național „David Prodan” Cugir, calificați la faza finală a Olimpiadei de Tehnologia Informației
FOTO| Doi elevi ai Colegiului Național „David Prodan” Cugir, calificați la faza finală a Olimpiadei de Tehnologia Informației
Doi elevi ai Colegiului Național „David Prodan” din Cugir s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației și Comunicării (TIC).

Reprezentanții Colegiului ”David Prodan” au declarat: ”Având în vedere faptul că colegiul nostru are și un profil de informatică, e normal ca elevii noștri pasionați de acest domeniu să participe la concursuri specifice acestui domeniu- cel mai recent fiind Olimpiada de Tehnologia Informației și Comunicării sau T.I.C. cum îi spunem noi prescurat. Anul acesta, colegiul nostru se bucură de performanţa deosebită a doi elevi, Ilie Rareș din clasa a X-a pregătit de doamna profesoară Crăciun Janeta și Nagy Alexandru din clasa a XII-a pregătit de domnul Badea Marius – ambii studiază profilul matematică informatică – s-au calificat la etapa națională. Numărul elevilor noștri calificați până acum la etapele naționale ale olimpiadelor a ajuns astfel la 6.”
„Înainte de toate, mă bucur foarte mult că voi putea sa-mi reprezint (din nou!) liceul la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, care va avea loc luna viitoare, pe 26 mai, la Târgoviște. Ca și anul trecut, când am auzit că se desfășoară olimpiada de TIC nu am ezitat nici o secundă și am participat, reușind astfel să obțin locul I la etapa județeană. Proba a avut un grad de dificultate mediu spre greu. Mărturisesc că aștept cu nerăbdare faza națională, deoarece cred că va fi o experiență inedită, mai ales că voi putea concura alături de alți colegi foarte buni din țară, dar, cu siguranță, va fi și o ocazie perfectă de a cunoaște oameni noi și de a mă familiariza mai mult cu orasul Târgoviște. De asemenea, pe lângă Olimpiada de Tehnologia Informației, am participat la concursul Microsoft Office Specialist, acreditându-mă cu 900 de puncte din 1000 în aplicația Word 2019 și obținut locul 6 pe țară. Competiția se va desfășura pe 2 mai și va fi una cu miză mare: câștigătorul pleacă la mondiale în SUA. Sper să mă pot califica și să aduc un premiu important. Nu pot să nu închei fără să spun că am avut cei mai frumoși ani de liceu, chiar dacă acest lucru a însemnat să mă mut din Alba Iulia și să locuiesc la Cugir, oraș de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Mulțumesc încă odată tuturor profesorilor care m-au susținut în toți acești ani de liceu și pentru toată deschiderea primită. Nu în ultimul rând, țin să-i mulțumesc pe această cale și domnului profesor Marius Badea, care m-a susținut și ajutat să obțin un rezultat cu care pot onora din nou liceul.”, a spus Nagy Alexandru, elev în clasa a XII-a, calificat la etapa națională.
Pasiunea lui Ilie Rareș pentru T.I.C a început din copilărie: „Încă din generală mi-a plăcut ceea ce făceam la orele de TIC, iar la liceu au început să îmi fie utile lucrurile învățate. Olimpiada de TIC îmbină utilul cu plăcutul, deoarece te provoacă să îți folosești simțul artistic în rezolvarea cerințelor. Pentru mine a fost o experiență interesantă și un stimul care mă face să persist în acest domeniu, deoarece mi-am dat seama de ce sunt capabil și de ce pot dovedi. Doresc să-i mulțumesc și pe această cale doamnei profesoare Crăciun Janeta care m-a sprijit în tot demersul meu concretizat cu această calificare la etapa națională.”, a spus cel de-al doilea calificat la etapa națională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
