Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/ Delegația Grupului de Inițiativă din Alba Iulia și-a îndeplinit cu succes activitățile pe „Axa Centenarului Marii Uniri”

Ziarul Unirea

Publicat

în

O delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia Col(r)dr.ing. Constantin Avădanei, a participat în ziua de 6 august 2018 la festivitățile organizate la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, prilejuite de împlinirea a 101 ani de la victoriile obținute în marile campanii militare de ostașii români, la Mărășești, Mărăști și Oituz.

Din componența delegației au făcut parte profesoara Maria Cioica, col(r)ing. Gabriel Grigoraș, col(r) Grigor Toloacă, ș.a.

Grupul de Inițiativă a parcurs traseul Alba Iulia-Mărășești-Focșani, denumit „Axa Centenarului Marii Uniri” și care a cuprins mai multe etape în timpul zilelor de 5 și 6 august 2018, conform programului dinainte stabilit.

,,Am poposit mai întâi la Muzeul sătesc „Badea Cârțan” din Cârțișoara, ca un semn de respect și omagiu adus luminatului și remarcabilului reprezentant al celor care au luptat pentru întregirea neamului românesc și totodată un adevărat ambasador al cărții românești.

Aici ne-au întămpinat responsabilul muzeului și reprezentanți ai primăriei comunei Cârțișoara. Colecțiile muzeului sunt deosebit de valoroase, cuprinzând obiecte etnografice, inventar manufacturier, o bogată colecție de carte, o parte dintre ele fiind purtate în desagi de Badea Cârțan, în peregrinările sale pentru difuzarea lor în rândurile românilor””, spune Constantin Avădanei..

Președintele Grupului de Inițiativă a semnat în cartea de onoare a muzeului, marcând momentul solemn în anul Centenar, de cinstire a eroilor români care s-au jertfit pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018.
Următorul popas a fosti la sediul primăriei din localitate, unde acesta a înmânat Diploma aniversară Centenarul Marii Uniri, primarului și membrilor Consiliului Local. Totodată a transmis un mesaj din partea locuitorilor municipiului Alba Iulia – Cetatea Marii Uniri, a înmânat reviste, cărți și alte simboluri create în anul Centenar.

A urmat o vizită la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgărăș, renumită ca loc de reculegere, mangâiere și întărire sufletească pentru credincioșii și vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaș sfânt. Mânăstirea constituie o trainică punte de legătură a tuturor românilor, de o parte și de alta a Carpaților.

,,Aici am transmis starețului mânăstirii mesajul nostru de la Alba Iulia, în anul Centenar și am înmânat reviste, cărți și simboluri personalizate cu anul Centenar Marea Unire.

De asemenea, membrii delegației s-au rugat pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial, la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Pomenirea eroilor a avut loc și pe timpul slujbei oficiată luni, 6 august 2018, l-a solicitarea delegației noastre de la Alba Iulia”, ne-a relatat șeful grupului de inițiativă”, a declarat conducătorul grupului.

În dimineața zilei de 6 august 2018 delegația din Alba a fost primită cu mare respect și onoare la festivitățile de depunere de coaroane de flori, la Mausoleul Eroilor Români de la Focșani.

Din partea Grupului de Inițiativă s-a depus o coroană de flori, după care, col(r) Constantin Avădanei a înmânat președintelui Consiliului Județean Vrancea, medalia jubiliară „Centenarul Marii Uniri” și diploma aniversară „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”. De asemenea, au fost înmânate diplome tuturor membrilor Consiliului Județean Vrancea.

,,Ne-au fost adresate cu acest prilej apreceri elogioase pentru modul în care Grupul de Inițiativă de la Alba Iulia, organizează acțiuni pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri la 1 Decembrie 2018””, își amintește Avădanei.
Pe timpul festivităților col(r) dr.ing. Constantin Avădanei a acordat interviuri reporterilor de la posturile TV și radio naționale, pe probleme de sărbătorire la Alba Iulia a Centenarului Marii Uniri.

Următoarea etapă a fost vizita la Primăria din Mărășești, unde primarului localității i-a fost înmânată medalia jubiliară „Centenarul Marii Uniri” și diploma aniversară.

Diplome aniversare au fost înmânate de către președintele Grupului de Inițiativă și membrilor Consiliului Local Mărășești.

Împreună cu viceprimarul orașului s-a vizitat Mausoleul Eroilor de la Mărășești și, cu acest prilej, delegația a asistat la o slujbă de pomenire a eroilor, la mormântul generalului Eremia Grigorescu, slujbă oficiată prin grija Asociației Femeilor Ortodoxe din România.

Momentul a fost presărat cu înalte aprecieri pentru activitatea grupului din Alba, de reprezentare la festivitățile prilejuite de comemorarea a 101 ani de la victoriile obținute de ostașii români, în bătăliile da la Mărăști, Mărășești și Oituz.

,,Seara, delegația noastră a avut onoarea de a ocupa locuri în sectorul principal din fața Mausoleului, alături de reprezentanții de seamă prezenți la aceste festivități. Locurile rezervate au fost asigurate prin grija președintelui Consiliului Județean Vrancea.

În dimineața zilei de 7 august am făcut o vizită la Monumentul Eroilor de la Oituz, unde am depus o coroană de flori.

Ne-am întors la Alba Iulia cu puternice impresii despre aceste locuri pline de istorie și glorie a poporului român, constituind o etapă decisivă în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, a conchis col (r).dr.ing. Constantin Avădanei.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=5986]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune Fundația Pădurea de Mâine și-a continuat acțiunile de împădurire și reîmpădurire și în toamna anului 2024. În noiembrie și decembrie, peste 250 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea