FOTO Cugir: Secretarul de stat Stelian Fedorca a vizitat şcoala profesională de la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”
Timp de aproape trei ore, secrtarul de stat din Minnisterul Educaţiei Naţionale, Stelian Fedorca a fost oaspete al Colegiului Tehnic „I.D.Lăzărescu” Cugir, într-o vizită ce a avut drept obiectiv constatarea la faţa locului a felului în care şcoala profesională a luat startul în noul sistem dual, implementat la această unitate de învăţământ.
Oficialul a fost însoţit în vizita sa de sociologul Vasile Burtea – consilier al Ministrului Educaţiei Naţionale şi de către prof.Vasile Moga – consilier cabinet secretar de stat învăţământ preuniversitar MEN.
Cei trei reprezentanţi ai ministerului au fost întâmpinaţi de către primarul oraşului Adrian Teban, inspectorul general al ISJ Alba – prof. Dorin Sandea, inspectorul adj. al ISJ – Rodica Groza, Diana Morar -reprezentant agenţi economici (Nova Grup) şi nu în ultimul rând de către gazdele acestei reuniuni, ing. Alexandru Micaciu -directorul Colegiului Tehnic I.D.Lăzărescu şi prof. Nicu Ion-director adjunct.
Noul sistem de învăţământ implementat după modelul şcolii germane profesionale „Kronstadt” reprezintă un proiect care are ca parteneri Primăria Cugir, Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu, Inspectoratul Şcolar Judeţean, precum şi şase agenţi economici locali, şi anume: SC Fabrica de Arme, Nova Grup, SC UM Cugir Sa, SC TEA Cugir, Sculărie SRL, şi „Oţeluri şi debitări” Cugir.
După dezbaterile desfăşurate la sediul colegiului tehnic, delegaţia MEN împreună cu reprezentanţii instituţiilor şi unităţilor partenere au făcut o vizită la clasa în care îşi desfăşoară cursurile elevii şcolii profesionale, în noul sistem de învăţământ, prilej cu care atât secretarul de stat cât şi invitaţii prezenţi au purtat discuţii cu aceştia. A urmat apoi o vizită la atelierul din cadrul şcolii în care aceştia urmează să desfăşoare o parte din activitatea practică, iar ultima parte a deplasării s-a consumat la firma „Nova Grup”, un prestigios agent economic local, oficiile de gazdă fiind făcute de reprezentanta societăţii, dna Diana Morar. Respectiva firmă va oferi condiţiile de activitate practică în atelierele firmei, pentru un număr de şase elevi, care vor primii burse, iar după absolvire vor deveni salariaţi ai societăţii respective. (C. P.)
[nggallery id=267]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali Consiliul Local Cugir a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor comunitar pentru o femeie din oraș. Printr-o cerere înregistrată la Direcția […]
FOTO | Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a
Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada următoare Concursul de lectură pentru clasele I-IV – „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, […]
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir Consilierii locali din Cugir au adoptat, joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind diferențierea tipului de suport alimentar acordat preşcolarilor şi elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prin Programul Național „Masă […]