FOTO: CSU Alba Iulia – VS Praga 78-57 | Debut fără emoţii în noua ediţie a Ligii Europei Centrale
CSU Alba Iulia a debutat cu o victorie clară în Sala „1 Decembrie 1918”, în a treia ediţie a Ligii Europei Centrale, scor 78-57 (20-15, 23-11, 12-21, 23-10), cu echipa VS Praga, din Cehia.
În jur de 350 de spectatori au asistat la un joc agreabil, controlat în prima jumătate de echipa lui Miroslav Popov, ce avea la pauza mare un avantaj substanțial: 43-26.
*Dificil după pauză
Studentele s-au aflat în dificultate în a treia pătrime, când oaspetele s-au apropiat periculos, până la 4 puncte distanță: 51-47. Lipsa pivotului Miteva a dereglat angrenajul gazdelor, ce au suferit văzând cu oponentele au recuperat spectaculos! Până la urmă, înaintea ultimei pătrimi avantajul a fost de 8 puncte, după ce VS Praha a câștigat al treilea parțial cu 21-12.
În cele din urmă lucrurile au reintrat în normal și CSU s-a instalat confortabil la timonă. În al 4-lea sfert, s-a accidentat și Mariah King, cea mai bună marcatoare a gazdelor.
*Accidentare gravă pentru Miteva!
În timpul sfertului al doilea, Stefka Miteva, pivotul echipei gazdă a suferit o gravă accidentare la glezna dreaptă, după un contact cu o adversară. Jucătoarea s-a prăbușit imediat pe parchet, iar glezna i s-a umflat instantaneu. Ajunsă pe banca de rezerve, Miteva a izbucnit în lacrimi, constatând gravitatea situației, fiind cu greu consolată de coechipiere și oficialii CSU. Primele estimări medicale susțin că va fi nevoie de o atelă gipsată timp de 10 zile. Temerile se îndreaptă spre o ruptură a ligamentelor, caz în care va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. La pauza mare, Miteva a plecat la spital pentru alte investigații. În respectivul răstimp, Miteva marcase 4 puncte și a avut 7 recuperări. Jucătoarea a ratat, din păcate, convocarea la echipa națională a Bulgariei, iar miercuri va efectua un examen RMN.
În precedentele două stagiuni, universitarele conduse de Miroslav Popov au cucerit trofeul în 2014 şi au jucat finala în acest an.
Următoarele jocuri în competiţia europeană sunt tot acasă, în luna decembrie, cu MBK Ruzomberok (în 9) şi Slovanka MB (în 17).
Pentru CSU au înscris Adrienne Webb – 20, Mariah King – 18, Jelena Antic –13, Asia Logan – 11, Vanessa Abel – 8, Stefka Miteva – 4, Elena Dincă –2, Marta Fodor – 2, Sonia Ursu – 2.
[nggallery id=1257]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia
Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia Sâmbătă, 31 ianuarie 2025, a avut loc Cupa Arbitrilor 2026, competiție desfășurată la Alba Iulia, care a reunit arbitrii de fotbal din mai multe zone ale județului Alba. La turneu au fost înscrise 4 […]
Mateo Miclăuș, jucător under, de la CFR Cluj, este a doua achiziție a iernii pentru CSM Unirea Alba Iulia Mateo Miclăuș (fotbalist născut în 2008) este a doilea transfer realizat de CSM Unirea Alba Iulia în această perioadă, după înregimentarea lui Mihaiu (liber de contract, CSM Slatina). Citește și: FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – Corvinul […]
CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, fără set pierdut! Start perfect de an pentru echipa condusă de Alexandru Man
CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, fără set pierdut! Start perfect în 2026 pentru echipa condusă de Alexandru Man CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, un start perfect de an pentru elevii antrenorului Alexandru Man. Citește și: FOTO: CSȘ Blaj, rezultate excelente la volei masculin, Under 15 și […]