FOTO: CSM Lugoj – Industria Galda de Jos 1-0 (0-0) | Al treilea meci fără victorie pentru echipa condusă de Paul Ciucă, ce a pierdut în final
CSM Lugoj a învins Industria Galda de Jos, scor 1-0 (0-0), singura reuşită a meciului fiind semnată de Rus (85), jucător introdus în teren în actul secund.
Unul dintre capetele de afiş ale rundei Seriei a 4-a din Liga a 3-a a fost tranşat în final, când amfitrionii au reuşit un gol echivalent cu toate punctele. Dezamăgire pentru vizitatori, care au controlat jocul, dar au pierdut în final, când se aflau în inferioritate numerică, coborând pe poziţia a 4-a a ierarhiei!
*Paul Ciucă: „Am avut ghinion, suntem supărați”
„Am făcut al doilea joc cel mai bun în deplasare după cel de la Deva din acest sezon. Am avut 4-5 ocazii de a marca, spre deosebire de adversari care au marcat la singura lor situație de gol. Am primit gol și în inferioritate numerică. Suntem supărați că nu am luat punct, pe fondul unui joc excelent în deplasare, în plus am pierdut și 3 jucători pentru meciul următor„, a apreciat Paul Ciucă. Pentru runda viitoare, D. Lupșan este suspendat, iar Costea, Frențiu și S. Mureșan acuză probleme musculare.
Echipa condusă de Paul Ciucă suferă în ultimele trei runde, mai precis după ce a fost pentru două etape lider, acumulând în aceste 270 de minute numai un singur punct.
*A doua repriză dominată de Industria, gol primit în inferioritate!
În prima repriză cea mai mare oportunitate a fost irosit de Cernea (30), după o preluare în careu acesta fiind blocat în momentul şutului. La reluare Industria a dominat, însă a ratat marile ocazii prin Baghiu în două rânduri și Cr. Bodea, plus alte două șuturi ale lui Cernea, dar în cele din urmă ratările s-au răzbunat!
Lugojenii au profitat de faptul că adversarii erau în inferioritate numerică, Costea primind îngrijiri pe margine, din pricina unei accidentări (entorsă la gleznă), și au reușit să puncteze la singura lor oportunitate! Dacă Bodea nu a intrat în primul unsprezece din pricina unei răceli, probleme medicale acuză și Frențiu – hematom, iar D. Lupșan este suspendat. Mai mult și S. Mureșan acuză probleme musculare și este incert pentru jocul cu Ripensia Timișoara.
Industria a pierdut la Lugoj al doilea joc extern consecutiv, nereuşind să ia puncte precum conjudeţenele Performanţa Ighiu şi AFC Unirea 1924 Alba Iulia.
Trupa lui Paul Ciucă se află poziţionată pe locul secund în ierarhie şi încearcă să-şi continue parcursul excelent din această toamnă, în care este cea mai bine plasată dintre conjudeţene şi angrenată în lupta pentru promovare.
Vizitatorii au avut parte de o confruntare dificilă şi sperau să cucerească puncte în Banat, mai ales că în ultimele două runde au reuşit numai o remiză.
Echipe de start: *CSM Lugoj: Păduraru – Drăghici, Ciubotariu, Miculescu, Precupanu, Drăgoescu, Roşie, Marta, Livan, Bozian, Lazea; rezerve Iordache – Ciobanu, Dobra, Olariu, Rus, Horcea, Saracin. Antrenor Cosmin Petruesc;
*Industria: Căt. Ştef – Olar, Cioplântă, Haiduc, Boancă, Frenţiu (46, Cr. Bodea), D. Lupşan, G. Goronea, Baghiu (71, Costea; 86, Vonya), Cernea, S. Mureşan (77, A. Cîmpean); rezerve Iancău, P. Man, Ov. Oniga.
Foto: Gligor UDREA
[nggallery id=2927]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1), în Seria 7 din Liga 3 | „Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă în deplasare
Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1), în Seria 7 din Liga 3 | „Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă în deplasare, se strâne lupta la play-off Metalurgistul Cugir pierde a doua deplasare consecutivă, la limită, 1-2 (1-1) cu Viitorul Arad, un meci în care „roș-albaștrii” au punctat primii pe tabelă. O confruntare importantă pentru accederea […]
Timișul Șag – CIL Blaj 1-1 (0-1), în Seria 7 din Liga 3 | Echipa din „Mica Romă”, egalată în minutul 89!
Timișul Șag – CIL Blaj 1-1 (0-1), în Seria 7 din Liga 3 | Echipa din „Mica Romă”, egalată în minutul 89, în penultima rundă a turului. Echipa din „Mica Romă” a realizat o remiză în deplasare cu vecina din ierarhie Timișul Șag, după ce a condus până în minutul 89. Formația condusă de Daniel […]
Antrenorul albaiulian Mircea Oprea (CSM Unirea Alba Iulia), confruntare sentimentală cu Poli Timișoara
Antrenorul albaiulian Mircea Oprea (CSM Unirea Alba Iulia), confruntare sentimentală cu Poli Timișoara | Sâmbătă, este derby pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – Știința Poli Timișoara Partida derby de sâmbătă, ora 15.00, de pe „Cetate”, dintre divizionarele terțe CSM Unirea Alba Iulia și Știința Poli Timișoara, are conotații speciale pentru Mircea Oprea, antrenorul secund […]