Sport

FOTO: CS Ocna Mureș – Chindia Târgoviște 1-0 (1-0)!!! În Cupa României, Uriașă surpriză furnizată de “Soda dragă”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

“Soda dragă”  a furnizat o uriașă surpriză în Cupa României, învingând pe propriul teren pe Chindia Târgoviște, scor 1-0 (1-0), în prima etapă a grupei D. Ocnamureșenii au produs astfel primul eșec al lui Toni Petrea pe banca prim-divizionarei, câștigând totodată suma de 12.000 de euro (premiere FRF). Peste 1300 de spectatori, o tribună plină, au asistat la acest joc al cărui lovitură de start a fost dată de Augustin Drăguț, gloria sportivă a urbei. Chindia a aliniat un prim unsprezece în care nu s-a regăsit niciun titular din precedentul meci din Liga 1, cu CS Mioveni. Dâmbovițenii s-au jucat cu ocaziile în prima repriză, ratând pe rând Chamed (7, bară), Passaglia, Cooper și Grubac (42, dublă paradă M. Țăranu), dar au fost taxați de ex-uniristul Al. Giurgiu, cel mai bun de pe teren, ce a transformat un penalty (34, după faultul lui Dima asupra lui Ad. Coman). CS Ocna Mureș a avut și noroc la o nouă bară (Orozco, 86) și trăiește momente de vis, urmând examenele cu Universitatea Craiova (9 noiembrie) și Minaur Baia Mare (7 decembrie).

 

*1-0, MIN. 34: Al. GIURGIU transformă un penalty, șut puternic, în stânga, obținut de Ad. Coman în duel cu Dima, în laterala careului mare!

Actul secund începe cu o nouă ratare a oaspeților, Cherchez (49) a tras mult peste din 12 metri. Șut Boldor (57) de la 20 de metri, prins de portar. Al. Giurgiu (65) – șut violent, puțin alături. Boldor (73) – lovitură liberă de la 30 de metri, parată de M. Țăranu. Șut milimetric alături Cherchez (74), de la marginea careului. Grubac (79) a tras slab de la 14 metri, pe centru. O nouă bară a oaspeților, șut din cădere Orozco (86), în stâlpul stâng! Cherchez (88) nu poate relua, în careul mic!

Peste 1300 de spectatori, o tribună plină, asistă la acest joc al cărui lovitură de start a fost dată de Augustin Drăguț, gloria sportivă a urbei. Chindia aliniază un prim unsprezece în care nu se regăsește niciun titular din precedentul meci din Liga 1, cu CS Mioveni

În minutul 7, lovitură liberă de la 25 de metri, Chamed – șut în bară! Ocazie mare a oaspeților: șut Passaglia alături din 10 metri la pasa lui Mihaiu (24). Ocnamureșenii au deschis scorul, iar replica a venit de la Cooper (36) – cap din 6 metri, peste! Dublă paradă M. Țăranu (42) în fața lui Grubac, scăpat singur în 8 metri.

Pentru echipa din orașul salin confruntarea cu prim-divizionara din Dâmbovița reprezintă un bonus venit după parcursul extraordinar din competiția “KO”.

CS Ocna Mureș, una dintre cele două divizionare terțe prezente la acest nivel, între primele 24 de formații din țară, trăiește momente de vis, câștigându-și dreptul să dispute 3 întâlniri cu adversari din eșaloanele superioare, urmând examenele cu Universitatea Craiova (9 noiembrie) și Minaur Baia Mare (7 decembrie).

Echipe de start:

CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba, Cimpoieșu, Paleoca. D. Mic (57, Kiraly) – Guț (80, Cioargă), Al. Giurgiu/ cpt, Socaci, G. Goronea, Ceaca (80, D. Ghiță), Căt. Creț (18, Ad. Coman); rezerve Cadar, Bucșa, Al. Țăranu, Roman, Oprinca. Antrenor Dan Roman

Chindia: D. Moldovan – C. Dinu/ cpt (32, C. Avram), Boldor, Dima (37, Orozco), Al. Ioniță – Mihaiu (46, Akhmatov), Passaglia, Chamed (70, An. Șerban), Atanase – Cooper (46, Cherchez), Grubac; rezerve Eșanu, Jipa, Dumitrașcu, Vorobjovas. Antrenor Toni Petrea.

Arbitri M. Ardelean (Arad), R. Soponar (Baia Mare), G. Suciu (Câmpia Turzii); rezervă G. Roman (Timișoara) Observatori Fl. Marcu (Oradea), M. Ștefan (Orăștie)

Avertismente: Kiraly (72), Ceaca (80)

foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” pentru calificarea în finală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” în „Alba Blaj” Arena pentru calificarea în finală Miercuri, 4 martie, de la ora 17.00, în „Alba Blaj” Arena, se dispută confruntarea dintre Volei Alba Blaj și CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României (direct pe TVR […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, prima victorie în Liga Elitelor | Himcinschi și Mincă, în staff-ul tehnic al grupării albaiuliene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, echipa de fotbal feminin, a reușit prima victorie în Liga Elitelor Under 15, scor 5-3 (3-0), cu Interstar Sibiu. De asemenea, merită consemnat faptul că în staff-ul tehnic al grupării din Cetatea Marii se regăsesc foștii uniriști Adorian Himcinschi (antrenor coordonator) și Mihai Mincă (antrenor cu portarii) În acest sezon, Student […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, grupă infernală în turneul final al Conference Cup | După calificarea istorică, adversari de calibru: Galatasaray SK, Panionios GSS și Tenerife Echeide

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, grupă infernală în turneul final al Conference Cup | După calificarea istorică, adversari de calibru: Galatasaray SK, Panionios GSS și Tenerife Echeide, pentru campioana României la polo feminin CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, și-a aflat adversarii din turneul final al Conference Cup, după calificarea istorică reușită în […]

Citește mai mult