Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Creșă nouă, cu 100 de locuri, în comuna Ighiu: Investiție de peste 10 milioane de lei

Publicat

în

Peste 10 milioane lei vor fi investiti in comuna Ighiu, din judetul Alba, printr-un contract de finantare nerambursabila prin Programul Operational Regional 2014-2020 pentru crearea unei crese in comuna. Cei mai tineri 100 de micuti vor beneficia de o infrastructura educationala de nivel anteprescolar complet noua, ca urmare a semnarii contractului denumit ”Infiintare cresa de copii in comuna Ighiu, judetul Alba”, de catre primarul Traian Rusu si Simion Cretu, director general ADR Centru. Astfel, fondurile nerambursabile REGIO finanteaza prima cresa din aceasta localitate, unde traiesc peste 7.000 de cetateni, la numai 12 km de Alba Iulia.

Finantarea este asigurata in cadrul Axei Prioritara 10, destinata investitiilor in infrastructura de educatie, prin initiative importante pentru intreaga comunitate, pentru dezvoltarea infrastructurii educationale in mediul rural, acolo unde nu exista capacitate de invatamant pentru copii pana la 7 ani. La aceste teme raspunde Prioritatea de investitii 10.1 – Investitii in educatie si  formare, inclusiv in formare profesionala, pentru dobandirea de competente si invatare pe tot parcursul vietii prin dezvoltarea infrastructurilor de educatie si formare. In cadrul acestei axe se pune accent pe cresterea gradului de participare la nivelul educatiei timpurii si a invatamantului obligatoriu, in special pentru copii cu risc crescut de parasire timpurie a sistemului, fiind vorba de un apel dedicat invatamantului anteprescolar si prescolar.

”Construim aceasta cresa cu o capacitate de 100 de locuri, pentru a imbunatati capacitatile sociale si relationale din comuna noastra, prin activitatile educationale dedicate celor mici. In ultimii ani, am asistat la un adevarat aflux de tineri veniti din oras catre noi si, dupa dezvoltarile imobiliare, este firesc sa vorbim acum de dezvoltarea sociala. Sunt multi copii iar pentru parinti este dificil sa-i transporte in Alba Iulia, chiar daca este vorba de numai cativa kilometri, in timp ce solutia de a-i lasa la rude este una mult prea invechita pentru cerintele educatiei moderne. Crearea unei crese raspunde si nevoii de siguranta si stabilitate pentru cetatenii din localitatile comunei noastre. Astfel gradul de urbanizare este si mai ridicat, completand investitiile pe care le-am derulat in scolile din Sard, la Gradinita din Telna, dar si prin toate celelalte lucrari edilitare”, a declarat domnul Traian Rusu, primarul comunei Ighiu.

Elit - Gustul Desăvârșit

Descrierea generala a investitiilor preconizate:

In acest moment, in Ighiu, copiii prescolari beneficiaza de gradinite, dar in intreaga comuna exista 100 de copii anteprescolari pentru care nu exista o cresa. Marea lor majoritate sunt educati acasa, de bunici sau alte rude, iar o parte relativ mica este educata in infrastructura educationala din municipiul Alba-Iulia.

Constructia unei crese in comuna Ighiu deschide premisele ca tinerele familii sa nu aiba tendinta migrarii la oras, cu atat mai mult cu cat destul de multi s-au stabilit recent in comuna si, pe de alta parte, s-ar putea chiar ca alte familii tinere din Alba Iulia sa-si construiasca locuinte si sa se stabileasca in comuna.

Terenul pe care se va construi noua cresa din Ighiu are peste 4.660 mp, iar noua constructie va avea demisol si parter, in suprafata de circa 350mp si respectiv 1700mp. Adiacent cladirii va exista si o terasa acoperita in suprafata de peste 130mp. Daca la demisolul constructiei vor functiona spatiile tehnice, la parter va fi zona de acces pentru copii si personal educational (pe doua intrari duble). Tot la parter vor exista spatii medicale, o zona administrativa, o spalatorie si o bucatarie cu circuite distincte fata de cele ale micutilor. In cresa de la Ighiu vor putea fi educati copii impartiti in 7 grupe, fiecare dintre acestea avand un oficiu propriu, dar va exista si o sala de mese comuna. In curte vor fi realizate spatii de joaca, o parte a incintei fiind si acoperita. Perimetral, incinta va avea o zona verde, cu platforme si alei exterioare de acces, dar in vecinatatea strazii si a accesului pentru vehicule va fi construita o platforma pentru colectare selectiva a gunoiului menajer.

”In conditiile actuale, cand datele de la nivel european plaseaza tara noastra intr-un context nu foarte favorabil de educatie, este un lucru pozitiv ca un numar tot mare de copii din satele Regiunii Centru pot beneficia de rezultatele unor astfel de proiecte. Autoritatile publice locale creeaza in comunitatile rurale noi structuri, moderne, pentru a dovedi parintilor ca exista, la nivel local, interes pentru cresterea calitatii invatamantului. Aici este important sa ne concentram eforturile: sa constientizam publicului larg de faptul ca se incearca depasirea acestei crize a spatiilor de educatie supraincarcate, prost iluminate si fara dotari.

In acest sens, asigurarea bazei materiale minime prin cladiri moderne, cu conditii sanitare decente, avand dotari corespunzatoare si material didactic potrivit, sunt aspecte la care raspunde programul REGIO. Ighiu este o comuna cu un grad de dezvoltare foarte rapid si interesul autoritatilor publice pentru cresterea calitatii invatamantului este subliniat de mai proiecte, dintre care noi finantam realizarea acestei crese. In intreaga regiune avem acum contractate 25 proiecte pentru desfasurarea optima a actului educational in domeniul prescolar si anteprescolar, a caror valoare totala este de circa 15 milioane euro, care se adauga altor 15 proiecte prin care se modernizeaza tot atatea scoli din invatamantul obligatoriu, folosind peste 17 milioane euro. Pe langa acestea mai avem si initiativele locale de reabilitare termica a unitatilor de invatamant, din toate cele sase judete ale regiunii, precum si proiectele de investitii in infrastructura de educatie din municipiile resedinta de judet. In total, vorbim de sume cumulate de peste 43 milioane euro, pe toate axele si domeniile de interventie, care trebuie sa asigure cresterea calitatii invatamantului in Regiunea Centru” a declarat domnul Simion Cretu , director general ADR Centru.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Vouchere sociale 2022: Când va fi virată a doua tranșă de 250 de lei?

Publicat

în

Vouchere sociale 2022: Când va fi virată a doua tranșă de 250 de lei?

Cea de-a doua tranşă a cardurilor sociale are 150.000 de beneficiari în plus faţă de cei 2,48 milioane iniţiali, în urma actualizării listelor de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Aceştia vor primi cardurile până în 3 septembrie. În 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranşe în valoare de câte 250 de lei.

În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Poştei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care iniţial nu au fost găsiţi la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili pot întreba la Ministerul Muncii în timp ce informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate pot fi solicitate Poştei Române, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Elit - Gustul Desăvârșit

„După o primă etapă dificilă în care am reuşit să emitem şi distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranţă procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toţi cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranşă se adaugă alţi aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente şi mese calde”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele iniţiale şi pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022.

Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale până la sfârşitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari şi vor fi verificate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul săptămânii viitoare.

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poşta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente şi mese calde aferent tranşei a doua va ajunge către toţi beneficiarii până la 8 septembrie, precizează MIPE.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa a patra este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.

Categoriile de persoane care primesc voucherele sociale sunt următoarele: pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

ALERTĂ METEO: COD GALBEN de furtuni în județul Alba până la ora 22:00

Publicat

în

ALERTĂ METEO: COD GALBEN de furtuni în județul Alba până la ora 22:00

ANM a emis un COD GALBEN de furtună valabil pentru județul Alba astăzi, 7 august, până la ora 22:00.

Următoarele localități vor fi afectate: Alba Iulia, Sebeș, Ighiu, Vințu de Jos, Galda de Jos, Daia Română, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Cut;

Se vor semnala : averse ce vor acumula 20…25 l/ mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Elit - Gustul Desăvârșit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

PETIȚIE a unui polițist pentru majorarea drastică a pedepselor pentru șoferii care încalcă legea: „Opriți moartea pe șosele!”

Publicat

în

PETIȚIE a unui polițist pentru majorarea drastică a pedepselor pentru șoferii care încalcă legea: „Opriți moartea pe șosele!”

Sebastian Drimbe este polițist în județul Bihor de 15 ani. În tot acest timp spune că a văzut multe accidente rutiere cu victime. Multe, multe, parcă tot mai multe în ultimii ani. Printre victime, din nefericire, sunt și copii.

Deși numărul victimelor de pe șosele a crescut întruna în ultimii ani, nu a apărut nicio măsură eficientă din partea legiuitorilor de a scădea numărul accidentelor rutiere.

„Eu, unul, m-am săturat! M-am săturat să văd cum mor oameni și copii nevinovați pe șoselele țării. Amenzile nu sunt suficiente. Consider că singurul mod în care conducătorii auto pot fi determinați să nu mai accelereze iresponsabil, să nu mai depășească pe linie continuă, să nu mai urce băuți la volan și să conducă mai preventiv este înăsprirea măsurilor complementare la anumite abateri. Măsurile complementare reprezintă, pe lângă punctele de amendă aferente, suspendarea dreptului de a conduce, acel ”mi-a luat carnetul” pe care l-ați auzit de la cei prinși cu musca pe căciulă.”, spune polițistul.

Elit - Gustul Desăvârșit

Petiția poate fi semnată AICI

Prin această petiție publică, propune mărirea prin lege a măsurilor complementare după cum urmează:

pentru conducerea unui vehicul cu o alcoolemie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, suspendarea dreptului de a conduce pentru 365 zile (de la 90 de zile în prezent)
pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 90 de zile în prezent)
pentru depășire neregulamentară (depășirea pe linia continuă), suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 30 de zile în prezent)
pentru virajul la stânga peste linia continuă, suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile (în prezent nu se suspendă)
pentru neoprirea la culoarea roșie a semaforului electric, suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 30 de zile în prezent)
pentru utilizarea telefonului mobil la volan, suspendarea permisului pentru 30 de zile (pe lângă amendă și puncte de penalizare, cum este sancționată în prezent)
„Foarte important, consider esențial ca la niciuna dintre abaterile de mai sus să nu se poată reduce perioada de suspendare a dreptului de a conduce prin susținerea unui examen! Vă invit să semnați cât mai mulți această petiție pentru a putea să influențăm factorii de decizie (politicieni, juriști, specialiști în domeniu etc) care au puterea de a duce mai departe propunerea de modificare a Codul Rutier. Știu că politicienilor li se va părea o inițiativă nepopulistă, dar vor trebui să facă ceva, pentru că aici nu e vorba de ei, ci de viața noastră și a copiilor noștri!”, a conchis polițistul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare