FOTO: „Crăciunul copiilor” la Cugir
După debutul manifestărilor organizate pe 6 decembrie, cu ocazia aprinderii Bradului de Crăciun, pe scena amplasată în apropierea Bisericii ,,Adrmirea Maicii Domnului’’ a continuat la finele săptămânii trecute, șirul de activități culturale dedicate sărbătorilor care se apropie.
Astfel, sub genericul ,,Crăciunul Copiilor’’, sâmbătă seara a evoluat grupul de colindători de la Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir, după care spectatorii prezenți la eveniment au avut bucuria să urmărească, frumoasele colinde interpretate de componenţí valoroşi ai Ansamblului ,,Tradiții Uiorene,, din Ocna Mureș.
A urcat pe scenă Grupul ,,Anotimpuri,, de la Scoala Gimnazială nr. 3 Cugir (îndrumători prof. Luminiţa Cebotari şi preot Adrian Cebotari). Spectacolul s-a încheiat cu evoluția Andradei Hofmaister de la Colegiul Tehnic ,,I.D. Lăzărescu’’ Cugir (îndrumător prof. Corina Băcăinţan).
Ziua de duminică a debutat cu o prezentare de măestrie a dansului modern aparținând formației ,,Prodance 2007’’ (instructor Sergiu Prodan), iar grupul de colindători de la Scoala Gimnazială ,,Singidava’’ condus de Daniela Pascal și Diana Voișan a încântat publicul prezent la spectacol.
În închiere, seara a aparținut trupei ,,Millenium C’’ a Casei de Cultură din Cugir, care a prezentat un concert deosebit de atractiv.
(C.P.)
[nggallery id=1411]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]
11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare
Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]