FOTO: Corona Brașov – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 | Miercuri, derby cu Dinamo, în „Alba Blaj” Arena
După dezamăgirea trăită cu CSM București, campioana României Volei Alba Blaj a învins în a doua deplasare succesivă pe Corona Brașov, scor 3-0 (25-21, 25-17, 25-21), meci contând pentru etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin.
Un succes scontat, care aduce un plus de moral în tabăra formației din „Mica Romă” înaintea derby-ului de miercuri, 14 februarie, de la ora 18.00, din „Alba Blaj” Arena, cu Dinamo București (care în această rundă a dat lovitura și a învins liderul Rapid în minimum de seturi).
În disputa de la Brașov, echilibrat a fost primul parțial în care gazdele (locul 8) au opus o rezistență de apreciat, conducând cu 18-16 și 20-19, însă 5 puncte consecutive ale oponentelor au înclinat balanța. După al doilea set în care Volei Alba Blaj a controlat disputa, în ultimul iarăși a fost echilibru (gazdele au avut avantaj 19-18 și s-au apropiat la 21-22).
Într-o întâlnire care a durat 76 de minute s-a distins Jovana Kocić – cu 10 blocaje, jumătate din totalul reușit de propria formație. Cele mai multe puncte le-au strâns Diana Arion și Simina Străchinescu – câte 13, respectiv Bugumila Biarda – 14 și Jovana Kocić – 13. Mai trebuie specificat faptul că antrenorul Stevan Ljubičic nu a efectuat nicio medificare, utilizând aceeași formulă tot meciul. Volei Alba Blaj se plasează pe locul secund al clasamentului, cu 38 de puncte (12 victorii și 5 înfrângeri), la un punct în spatele primei clasate, în vreme ce Dinamo, viitoarea adversară are 34 de puncte (11 jocuri adjudecate și 6 pierdute) și se situează pe poziția a 5-a.
Volei Alba Blaj: Isidora Kockarević – 12 puncte, Jovana Kocić – 13 (10 cu blocajul!), Bogumila Biarda – 14, Nneka Onyejekwe – 6, Lora Kitipova – 3, Drussyla Costa – 8, Paula Partnoi (l); nu au intrat Britt Rampelberg (l), Katarina Jović, Iman Isanović, Iarina Axinte, Raisa Ioan, Daria Ocenic. Antrenor Stevan Ljubičic.
Foto: Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]
FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17
Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]