Curier Județean

FOTO. Copiii de la Centrul de Zi „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia au participat la „Balul prieteniei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii ocrotiţi în cadrul Centrului de zi „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia au participat recent la prima mare activitate din acest an – „Balul prieteniei”, eveniment menit să întărească relaţiile dintre copiii beneficiari dar şi dintre micuţi şi părinţii lor.

Acţiunea s-a desfăşurat la un local din municipiul Alba Iulia şi la aceasta au participat atât copiii beneficiari ai centrului cât şi părinţii acestor având ca scop dezvoltarea relaţiilor din cadrul grupului, întărirea încrederii în sine şi în cei din jur, socializare, dezvoltarea relaţiilor între copiii beneficiari, părinţii acestora şi personalul centrului.

În cadrul „Balului prieteniei” copiii s-au costumat în personaje de film sau de desene animate şi au participat la concursuri şi întreceri inedite care le-au pus la încercare îndemânarea, răbdarea şi ingeniozitatea.

„Acest eveniment s-a dorit o acţiune pentru dezvoltarea relaţiilor de proximitate. Prin activităţile centrului nostru încercăm să ajutăm copiii să se dezvolte personal, să îşi îmbunătăţească relaţiile cu colegii dar şi să-şi întărească relaţiile cu părinţii lor”, a spus Mihaela Fleşer, asistent social în cadrul Centrului de zi „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia.

Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia a fost deschis anul trecut şi funcţionează în baza unui parteneriat dintre Primăria municipiului Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Parohia „Cuvioasa Parascheva” (Ampoi 2) din Alba Iulia, oferind ocrotire şi sprijin unui număr de 25 de copii din municipiu aflaţi în risc de abandon şcolar. Principalul obiectiv al acestui centru este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale, din categorii de grupuri vulnerabile.Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să-şi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază în centre şi de activităţi de dezvoltare personală pentru formarea personalităţii copilului dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

La nivelul judeţelor Alba şi Mureş care formează Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, sute de copii sunt sprijiniţi să îşi continue studiile şi să nu abandoneze şcoala în cadrul unei reţele de centre de prevenire a abandonului şcolar. Reţeaua de prevenire a abandonului şcolar este cea mai mare din România şi este un amplu parteneriat între Biserică şi administraţia judeţeană sau locală, fiind susţinută şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

(Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

TIR încărcat cu pâine înghețată, defectat pe autostrada A10, ieșirea spre Alba Nord: Rezervorul de motorină al autotrenului s-a spart

Ioana Oprean

Publicat

în

TIR încărcat cu pâine înghețată, defectat pe autostrada A10, ieșirea spre Alba Nord: Rezervorul de motorină al autotrenului s-a spart Un eveniment rutier a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.30, pe autostrada A10, ieșirea spre Alba Nord. Rezervorul de motorină al unui TIR încărcat cu pâine înghețată s-a spart. Secția de pompieri Aiud […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sistem inteligent de management urban, cu supraveghere video, într-un oraș de munte din Alba: Procedură de achiziție a unor adăposturi pentru stațiile de autobuz și a unor echipamente informatice

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem inteligent de management urban, cu supraveghere video, într-un oraș de munte din Alba: Procedură de achiziție a unor adăposturi pentru stațiile de autobuz și a unor echipamente informatice Primăria Baia de Arieș a lansat, luni, 9 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a produse pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | INCENDIU de vegetație uscată la Războieni Cetate, în proximitatea unor vagoane încărcate cu motorină

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată la Războieni Cetate, în proximitatea unor vagoane încărcate cu motorină Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit vineri după-masa în Războieni Cetate. Intervin pompierii din Aiud pentru stingerea flăcărilor. Citește și: 13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele […]

Citește mai mult