Curier Județean

FOTO | CONTROALE cu DRONE ale Gărzii de Mediu Alba la centrele de aport voluntar: Ce au verificat inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

CONTROALE cu DRONE ale Gărzii de Mediu Alba la centrele de aport voluntar: Ce au verificat inspectorii

Comisarii Gărzii de Mediu Alba au desfășurat miercuri, 25 martie 2026 o serie de controale ample pentru a verifica stadiul implementării proiectelor privind Centrele de Aport Voluntar (CAV), în cadrul unui control tematic dispus la nivel național de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu.

Aceste verificări vizează atât respectarea termenelor de execuție, cât și conformitatea lucrărilor cu prevederile legale și standardele de mediu, având în vedere importanța acestor centre în gestionarea eficientă a deșeurilor la nivel local.

Un element esențial al acestor inspecții îl reprezintă utilizarea dronelor, o tehnologie modernă care permite o evaluare mult mai precisă și rapidă a amplasamentelor.

Prin intermediul acestora, comisarii pot monitoriza suprafețe extinse într-un timp scurt, pot observa în detaliu stadiul lucrărilor de construcție și pot identifica eventuale neconformități sau probleme în gestionarea deșeurilor.

Imaginile aeriene oferă o perspectivă de ansamblu dificil de obținut prin metodele clasice de control la sol, contribuind astfel la creșterea eficienței și transparenței procesului de verificare, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Alba.

foto: Garda de Mediu Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

SIMULARE Bacalaureat 2026: Elev eliminat în Alba la proba la alegere a profilului

Ioana Oprean

Publicat

în

SIMULARE Bacalaureat 2026: Elev eliminat în Alba la proba la alegere a profilului Simularea Bacalaureatului 2026 a continuat, miercuri, 25 martie 2026 cu proba la alegere a profilului și specializării. Elevii au susținut testări la fizică, chimie, anatomie, biologie vegetală și animală, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. La centrul de examen de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere 

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere 204 ani de tradiție şi continuitate a Poliției Române în slujba cetățenilor sunt marcați astăzi, 25 martie 2026, la Alba Iulia de către Inspectoratul de Poliție Județean Alba prin organizarea de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional În perioada 20-22 martie 2026, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud (jud. Alba), a avut loc o nouă întâlnire a comunității profesorilor, cu titlul „Sinaxa Educațională”, organizată în parteneriat cu comunitatea IMPACT a jurnaliștilor. Evenimentul a adus împreună cadre […]

Citește mai mult