Cultură Educație

FOTO: Colocviile literare „Ion Agârbiceanu”, Cenade. “Ion Agârbiceanu şi Marea Unire”.

Mondoc Adriana

Publicat

în

Ca în fiecare toamnă, membrii Cercului ASTRA “Ion Agârbiceanu” Cenade, organizăm o zi  specială în care ne amintim cu cea mai mare dragoste şi respect de scriitorul Ion Agârbiceanu, care a văzut lumina zilei la Cenade, în 12 septembrie 1882.

Într-o zi frumoasă, în 4 octombrie 2018, am considerat potrivit să ne întâlnim toţi cei care îl iubim pe Agârbiceanu la Cenade, marcând totodată şi Centenarul Marii Uniri, având ca temă a  acestor colocvii literare “Ion Agârbiceanu şi Marea Unire”.

Au zis prezent la acest moment omagial preşedintele interimar al Despărţământului  “Timotei Cipariu” Blaj, ing. Ioan Mihălţan, colonelul în rezervă Ioan Brad şi prof. univ. dr. Ioan Buzaşi, din partea Despărţământului “Timotei Cipariu” Blaj.  S-au alăturat evenimentului reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Lucian Blaga”, managerul Silvan Stâncel şi prof. Daniela Floroian. De asemenea, au fost prezenţi  reprezentanţi ai Cercului “Ion Bianu” Valea Lungă, prof. Călina Comşa, primarul Vasile Puşcă şi domnul Gheorghe Zereş din partea Cercului ASTRA “Timotei Cipariu” Pănade. De fiecare dată sunt prezenţi toţi membrii Cercului ASTRA Cenade, toate cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale “Ion Agârbiceanu” Cenade, alături de elevii ei, cât şi toţi angajaţii din primărie, oficialităţile comunei şi localnici.

La ora 12.00 au fost primiţi invitaţii, apoi evenimentul a debutat la bustul scriitorului cu depunerea de coroane şi flori şi cu un moment religios, slujba de pomenire a scriitorului, parastas oficiat de preoţii satului, pr. greco-catolic Breaz Ştefan şi  pr. ortodox Moldovan Florin. La căminul cultural din comună s-au derulat pe larg activităţile colocviilor literare. Un grup de elevi pregătiţi de prof. Livia Breaz a prezentat un moment artistic închinat Centenarului Marii Uniri, un montaj literar  cu tema “1 Decembrie 1918” şi un colaj de cântece patriotice. Evenimentul a continuat cu cuvântul de salut al primarului Ilie Neamţu, al directorului Şcolii Gimnaziale “Ion Agârbiceanu” Cenade, prof. Ilie Blaga şi al ing. Ioan Mihălţan, în calitate de preşedinte al Despărţământului ASTRA Blaj.

Comunicările colocviilor literare au fost susţinute de Silvan Stâncel, care s-a referit la rolul Bibliotecii Judeţene în susţinerea acestor tipuri de activităţi şi preocuparea lor în promovarea  scriitorilor prin reeditarea operelor acestora. Daniela Floroian a făcut o prezentare generală a scriitorului, subliniind nevoia de a face cunoscut tuturor generaţiilor personalitatea scriitorului Ion Agârbiceanu.

Prof. univ. dr. Ioan Buzaşi a făcut o amplă prezentare a activităţii scriitorului şi rolul important pe care l-a avut acesta în realizarea Marii Uniri prin contribuţia sa ca scriitor şi publicist, aducând în atenţie cartea scrisă de Ion Agârbiceanu “O lacrimă fierbinte”, carte realizată în 1918, având ca subtitlu “Cuvinte către oastea ţării”.  Profesoara Livia Breaz a prezentat un material în care a subliniat activitatea muliplă a scriitorului în perioada premergătoare Marii Uniri, aceea de scriitor, ziarist, preot militar, toate acestea fiind încununate de un puternic şi profund sentiment patriotic. A adus în atenţia ascultătorilor câteva articole patriotice publicate de Ion Agârbiceanu în ziarele vremii, din timpul Primului Război Mondial, în “România Mare”.

În epistola sa, scriitorul vorbeşte de  hotărârea nestrămutată a românilor de peste  Carpaţi de a forma un singur popor, o singură ţară cu un singur domn, într-o Românie Mare. El a fost preot militar al Corpului Voluntarilor ardeleni format din luptători români, originari din Transilvania, care au luptat alături de armata română în timpul Primului Război Mondial, cu scopul de a elibera Ardealul şi de a-l uni cu Patria Mamă, România. În concluzia evenimentului s-a subliniat faptul că Ion Agârbiceanu a fost unul dintre acei intelectuali transilvăneni care şi-au dat seama că venise vremea înfăptuirii idealului naţional prin desăvârșirea unităţii statului român, calităţi pe care le-a mărturisit fiica scriitorului, Maria Magdalena  Agârbiceanu: “A fost un patriot înflăcărat, ca toţi cei din generaţia lui, făuritori ai Marii Uniri”.

Au mai luat cuvântul profesoara Călina Comşa, care a adus în discuţie ideea de patriotism, de care e nevoie şi în zilele noastre, iar încheierea i-a revenit rapsodului popular Gheorghe  Zereş, care ne-a încântat cu minunate versuri.

Mulţumiţi că am petrecut o zi minunată împreună, am luat cu toţii parte la agapa astristă, oferită cu sprijinul şi implicarea primăriei şi a angajaţilor acesteia şi a membrilor ASTRA Cenade. Pentru acest lucru ţin să-i mulţumesc în mod special primarului comunei, Ilie Neamţu, care susţine activităţile culturale, fără de care nu ne-am fi putut descurca, şi soţiei acestuia, Lenuţa Neamţu, care a sprijinit organizarea întregii activităţi închinate scriitorului Ion Agârbiceanu şi Centenarului Marii Uniri.

Prof. Livia BREAZ, Foto: Ioan BRAD

[nggallery id=6257]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]

Citește mai mult