Cultură Educație

FOTO: Colocviile de Literatură și Arte, la Aiud. Reperele culturale ale timpului prezent. Poezia între două secole

Ioana Oprean

Publicat

în

La Aiud s-a desfășurat, în perioada 16-17 iunie, cea de-a XXIV-a ediție a Colocviilor de literatură și arte organizate de Centrul Cultural Liviu Rebreanu, Fundația Inter-Art, Primaria și Consiliul Local Aiud în parteneriat cu ASTRA – Despărțământul Ovidiu Hulea Aiud și Uniunea Ucrainienilor din România.

Manifestarea a fost deschisă de un eveniment inedit desfășurat în Galeriile Inter-Art Aiud, o lansare de carte și o lectură publică cu participarea poetului Teo Laurean, în ambianța creatoare a unei expoziții de sculptură realizată de Gheorghe Munteanu. Teodor Laurean, autor cu remarcabile valențe poetice, include, în antologia lansată sub titlul „Vântul în flăcări”, creații încărcate de consistență poetică.

Expoziția semnată de Gheorghe Munteanu, artist  de etnie ucrainiană din Tulcea, reprezintă un regal de metafore sculptate, un univers al căutarilor în care valurile mării și ale Dunării sunt zidite în lucrarile expuse. Atmosfera creată  propune privitorului elemente arhetipale specifice zonei, o anume încărcătură simbolică dar și elemente de modernitate transmise  prin cuprinderea valului, ca elemet metaforic, în sculpturi. Un demers inedit și original.

Colocviul de literatură a cuprins intervențiile unor importante personalitați ale literaturii contemporane, traducători, scriitori, profesori: Aurel Pantea, Sonia Elvireanu, Rodica Chira, Georgeta Orian, Cornel Nistea, Gabriela Chiciudean, Gabriela Gâlea, Ioan Hădărig. Au fost prezentate cărți semnate de: Sonia Elvireanu, Cornel Nistea, Teodor Laurean, Elena Cristea, Silviu Dachin, Stefan Balog, Anca Sas, Daniela Tiger, albumul de fotografie  și text semnat de Balog Zoltan și Stefan Balog, precum si proiectul dedicat memoriei lui Ovidiu Hulea, realizat în parteneriat cu ASTRA, Despărțământul Ovidiu Hulea Aiud, prezentat de Despina Stanciu, Dana Grigoriță și Gabriela Gâlea.

O altă dimensiune a fost dată de atelierul de traduceri literare prezentat de Rodica Chira, Sonia Elvireanu și care se va concretiza prin două produse finale: traducerea de către Casandra Ioan, din engleză, a poemelor Patriciei Goodrich despre Transilvania și traducerea romanului „Blanca” de Aurel Pantea, în limba franceză, de catre Marcela Hădărig. Cele două proiecte de traducere literară vor face parte din proiectul „ România 100” de promovare a culturii și limbii române, a scriitorilor care au scris despre România.

Expoziția de pictură „Re-murmur gotic”, un experiment grafic interesant prin conceptul pe care îl propune si prin noua dimesiune artistică creionată de Dorel Găină și Stefan Balog reprezintă un eveniment cultural menit să regândescă spațiul artistic și să propună o alternativă cromatică novatoare.  Experimentul se constituie într-un act artistic original, într-un demers comun realizat de doi importanți artisti contemporani.

Acestea sunt cateva dintre reperele dimensiunii culturale ale celei de-a XXIV-a editii a colocviilor, gândite și ca un demers al descifrării poemului între două secole și prezentat la Aiud în acest zile. Un demers care se caracterizează prin valoare culturală, experiment artistic și dimensiune novatoare.

Publicul prezent la proiectul cultural propus a avut posibilitatea contactului direct cu arta contemporană vizuală, a putut parcurge o posibilă descifrare a demersului poetic situat, nu întamplator, la granița dintre două veacuri.

Coordonatorii proiectului : Andrei Bako și Ioan Hădărig

Foto:  Zoltan Balog, Claudiu Cordea, Andrei Bako, Marius Docea

[nggallery id=4200]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca […]

Citește mai mult