Cultură Educație

FOTO: Colegiul Național ,,David Prodan’’ Cugir, activităţi creative sub semnul Sărbătorilor de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cabinetul de Documentare și Informare (C.D.I.) al Colegiului  Naţional ,,David Prodan’’ din Cugir  au răsunat astăzi, glasuri vesele de elevi strînşi  sub semnul Sărbătorilor de iarnă.

activitati elevi cugie004Elevii Şcolii Gimnaziale ,,Singidava’’ şi cei ai Colegiului ,,David Prodan’’ au desfăşurat împreună o acțiune aflată în planul activităţilor din cadrul proiectului de parteneriat educaţional  ,,Dezvoltare prin creaţie “,  încheiat între cele două unităţi de învăţământ amintite. Ajutaţi de colegii liceeni, copiii de gimnaziu au rezolvat pe grupe, puzzle cu poezii de Crăciun pe care mai apoi le-au recitat, au realizat desene de iarnă, ornamente şi  felicitări de sărbători, care au fost expuse ulterior pe panourile CDI, pentru a fi admirate de colegii lor.

Târgul Grădinarului

Proiectul în derulare , are ca scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare , a simţului practic şi creativ al elevilor, a spiritului de lucru în echipă, astfel încât să ducă la îmbunătăţirea  în şcoli a culturii  democratice bazată pe respect reciproc şi toleranţă. Acțiunea a fost sprijinită de prof. Florica Adam, Florina Bran-Koller şi Tatiana Ungurianu. (C.P.)

[nggallery id=1393]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult