Ştirea zilei

FOTO| „Colaborare” inedită între un pompier și o polițistă din Alba: Cei doi au decis să își unească destinele

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| „Colaborare” inedită între un pompier și o polițistă din Alba: Cei doi au decis să își unească destinele

Un pompier și o polițistă din județul Alba au „colaborat” într-un mod inedit, iar cei doi îndrăgostiți au decis să își unească destinele.

Târgul Grădinarului

„Ștefan și-a dorit dintotdeauna să devină pompier, iar în 2017 visul sau a devenit realitate.

Catinca, femeia care avea sa îi devină soție, nu și-a imaginat să ajungă altceva decât polițist.

De când Ștefan a devenit pompier, Adrian a fost cel care i-a călăuzit pașii. Sunt amândoi pe aceeași tură, iar Adi l-a învățat ce înseamnă să fii un adevărat pompier și cum să ajuți cel mai bine oamenii.

Meda, soția lui Adrian, lucrează în poliție, iar când tânărul cuplu le-a cerut să le fie nași, au acceptat numaidecât.

Pentru că toți își iubesc arma, cum altfel să fie îmbrăcați la acest moment care unește destine?

Cinste celor care iubesc ceea ce fac și onorează această uniformă!

Casă de piatră, Ștefan și Catinca! Felicitări, Adrian și Meda!”, au transmis reprezentanții ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | „Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor Un incident neplăcut a avut loc la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, joi, 26 martie. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare chiar sub privirile și în uralele colegilor. Precum […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator

Bogdan Ilea

Publicat

în

Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator Antreprenoriatul este un concept tot mai des întâlnit în rândul tinerilor, însă puțini știu cu adevărat ce înseamnă sau, mai mult decât atât, cum poate fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. În cursul zilei de 27 martie 2026, […]

Citește mai mult