FOTO: Circa 100 de angajați ai Penitenciarului Aiud protestează, fiind nemulțumiți de inechitățile salariale și de condițiile de muncă
În jur de 100 de angajați ai Penitenciarului Aiud, în care sunt închiși peste 800 de deținuți, protestează, joi, în fața instituției, ei fiind nemulțumiți de inechitățile salariale, condițiile de muncă, lipsa personalului sau neplata orelor suplimentare.
Și angajații Penitenciarului Aiud cer demisia ministrului Justiției, Raluca Prună, pentru ”incapacitate profesională”.
Președintele Sindicatului Liber din Penitenciarul Aiud, Daniel Pasc, a declarat că 100 de angajați protestează, joi, în parcarea din fața închisorii, iar revendicările sunt similare cu cele de la nivel național.
”Ministrul Justiției refuză să aplice legea, în sensul că suntem discriminați prin neaplicarea ordonanței 20/2016, care stabilește clar că toți salariații din familia ocupațională: apărare, ordine publică, siguranță națională, inclusiv noi cei din penitenciare, trebuia să avem incluse în salarii sumele compensatorii reprezentând salariul de merit. Deci la data de 10 septembrie 2016 în toate instituțiile din sistemul de pază și apărare au fost incluse aceste drepturi salariale, în sistemul penitenciar nu. Practic e o inechitate salarială”, a spus Daniel Pasc.
Președintele Sindicatului Liber din Penitenciarul Aiud a adăugat că nemulțumirile sunt cauzate și de condițiile de muncă, de lipsa personalului și de acumularea orelor suplimentare.
”Angajații Penitenciarului Aiud au acumulat 17.500 de ore suplimentare într-un an”, a spus acesta.
Potrivit lui Daniel Pasc, la protest participă și sindicaliști de la Penitenciarele Gherla, Bârcea Mare și Drobeta Turnu-Severin.
”Protestăm pentru că ministrul Justiției ne-a mințit de atâtea ori, ne-a făcut promisiuni pe care nu le-a respectat. Îi cerem demisia”, a mai spus Daniel Pasc.
El precizează că protestul nu afectează programul deținuților din Penitenciarul Aiud, iar activitatea se desfășoară normal. Sindicatul Liber e afiliat la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărîngă, declară că activitatea penitenciarului se desfășoară normal, în ciuda protestului, iar drepturile deținuților sunt asigurate.
Penitenciarul Aiud are 365 de angajați, iar aici sunt închiși peste 800 de deținuți.
Revendicările angajaților din penitenciare vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal, eliminarea inechităților salariale și demiterea ministrului Justiției pentru incapacitate profesională.
Din 26 septembrie, sindicaliștii au anunțat proteste la toate penitenciarele din țară.
Reprezentanții sindicatelor din țară au anunțat că vor face un miting în 19 octombrie în fața Ministerului Justiției.
Sindicaliştii susţin că ”angajaţii din penitenciare lucreză în aceleaşi condiţii pe care ministrul Raluca Prună le deplânge în ceea ce-i priveşte pe deţinuţi. Şi, chiar dacă la acest moment planul Guvernului de a cheltui cele aproximativ 740 milioane de USD pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în următorii 10 ani ca urmare a presiunilor CEDO nu mai este credibil, ramâne notabil faptul că nu s-au prevăzut fonduri şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. La nivel naţional sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP şi se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca aceşti indicatori să se înrăutăţească în condiţiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ pe fondul inechităţilor salariale promovate de către ministrul Raluca Prună prin refuzul de a aplica OUG 20/2016 şi angajaţilor din penitenciare”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | APEL UMANITAR pentru o familie din Căpâlna care a rămas fără locuință în urma unui incendiu devastator: ”Atunci când oamenii se unesc, sunt o forță!
APEL UMANITAR pentru o familie din Căpâlna care a rămas fără locuință în urma unui incendiu devastator: ”Atunci când oamenii se unesc, sunt o forță! Un apel umanitar a fost lansat în mediul online după ce o familie din Căpâlna a rămas fără un acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu care a șe-a cuprins […]
Cum a scăpat un bărbat de infracțiunea de proxenetism: A convins instanța că fosta sa concubină mergea să facă curățenie în diferite apartamente și nu ca să întrețină relații sexuale cu clienți
Cum a scăpat un bărbat de infracțiunea de proxenetism: A convins instanța că fosta sa concubină mergea să facă curățenie în diferite apartamente și nu ca să întrețină relații sexuale cu clienți Un bărbat acuzat că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către concubina sa a fost achitat de un magistrat de la Judecătoria Alba […]
VIDEO | Un bărbat din Alba crește din pasiune porumbei sportivi: ”Nu i-aș da toți banii din lume, e ca și cum mi-aș vinde sufletul”
Un bărbat din Alba crește din pasiune porumbei sportivi: ”Nu i-aș da toți banii din lume, e ca și cum mi-aș vinde sufletul” Alexandru Cosma locuiește în cartierul Bărăbanț din Alba Iulia și crește porumbei sportivi, fiind și președintele Asociației Columbofile Alba Iulia. ”Multă lume mă întreabă de unde pasiunea asta. Eu provin dintr-o localitate […]