Ştirea zilei

FOTO: Cercetașii albaiulieni nu s-au speriat de ploaie – ”Festivalul Luminii” s-a desfășurat așa cum a fost planificat

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru cercetașii din Alba Iulia ploaia este unul din lucrurile mărunte care nu trebuie să-ți încurce planurile. Așa se face că, în ciuda vremii neprielnice pentru un asemenea eveniment, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Luminii din seara de sâmbătă, 25 mai, s-a desfășurat exact cum a fost plănuit: cu candele strălucitoare, expoziție de desene și fotografie, cântece și schimburi de cărți pentru amatorii de lectură.

Nu puțini au fost trecătorii care s-au oprit preț de câteva minute să admire modul în care a fost amenajată, pentru 2 ore, zona din fața Porții a III-a a Cetății Alba Carolina și să-i felicite pe cercetașii de la Centrul Local ”Axente Sever” pentru consecvența, seriozitatea și ambiția lor de a-și realiza proiectele în ciuda greutăților pe care le pot întâmpina.

Uneori uităm să ne bucurăm de primăvară, zâmbete și flori, fiind mereu ocupați cu munca sau școala, captivi în monotonie. Noi am propus două ore de relaxare, evadare și redescoperie a lucrurilor mărunte care ne fac să zâmbim”, au spus cercetașii invitându-i pe albaiulieni să scrie mesaje despre micile întâmplări care de-a lungul anilor le-au făcut viața mai frumoasă.

Reamintim că ”Festivalul Luminii” a fost organizat pentru prima dată la Cluj, în 2004, evenimentul fiind numit ”Seara Viselor Împlinite”, organizat de un grup de cercetași, și a ajuns în prezent să se desfășoare simultan, la nivel național, în peste 23 de locații din țară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult