Actualitate

FOTO | Câștigătorii etapei naționale a olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, de la Sebeș: Au participat 131 de elevi din toată țara

Ioana Oprean

Publicat

în

Câștigătorii etapei naționale a olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, de la Sebeș: Au participat 131 de elevi din toată țara

Vineri, 25 aprilie 2025, sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a găzduit festivitatea de premiere a etapei naționale a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă.

La etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă au participat 131 de elevi provenind din școlile cu predare în limba germană sau școlile cu secții de predare în limba germană ale Bucureștiului și județelor Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Timiș.

Evaluarea lucrărilor a fost realizată de către o comisie centrală, formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și cadre didactice, prezidată de doamna prof. univ. dr. habil. Doris Sava de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. La finalul evaluării, a rezultat următorul clasament al competiției:

CLASA A VII-A:

-Premiul I – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara;
-Premiul II – Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca;
-Premiul III – Liceul Teoretic German IDEES București;
-Mențiune – Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov;
-Mențiune – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu;
-Mențiune – Școala Gimnazială număr 12 Brașov;

CLASA A VIII-A:

-Premiul I – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu;
-Premiul II – Colegiul Național „Decebal” Deva;
-Premiul III – Colegiul German Goethe București;
-Mențiune – Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșița;
-Mențiune – Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca;
-Mențiune – Liceul Teoretic German IDEES București;
-Mențiune – Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu;

Clasa a IX-a:

-Premiul I – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu;
-Premiul II – Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca;
-Premiul III – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu;
-Mențiune – Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare;
-Mențiune – Colegiul German Goethe București;
-Mențiune – Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița;

Clasa a X-a:

-Premiul I – „Charlotte Dietrich” Schule Sibiu;
-Premiul II – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara;
-Premiul III – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara;
-Mențiune – Colegiul Național Bănățean Timișoara;
-Mențiune – Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca;
-Mențiune – Colegiul Național „Decebal” Deva;

Clasa a XI-a:

-Premiul I – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu;
-Premiul II – Colegiul German Goethe București;
-Premiul III – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara;
-Mențiune – Colegiul German Goethe București;
-Mențiune – Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov;
-Mențiune – Colegiul Național „Decebal” Deva;
-Mențiune – Colegiul Național „Decebal” Deva;

Clasa a XII-a:

-Premiul I – Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov;
-Premiul II – Colegiul German Goethe București;
-Premiul III – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara;
-Mențiune – Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov;
-Mențiune – Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov;
-Mențiune – Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșița;

Etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, înscrisă în calendarul competițiilor de nivel internațional, național și regional ce urmează a se desfășura pe parcursul anului școlar 2024/2025, a fost organizată de Liceul German Sebeș, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Departamentul pentru Relații Interetnice, Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și cu sprijinul generos al unor agenți economici locali și regionali.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Comisia Europeană deschide o procedură de infringement în domeniul energiei în cazul României și Austriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia Europeană deschide o procedură de infringement în domeniul energiei în cazul României și Austriei Comisia Europeană deschide o procedură de infringement la adresa României și a Austriei în domeniul energiei. Comisia Europeană a decis să deschidă procedura de infringement, respectiv de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere către […]

Citește mai mult

Actualitate

Adriana Viliginschi, fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, rămâne în arest prevenitv: Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins contestația față de măsura dispusă de Tribunalul Sibiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adriana Viliginschi, fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, rămâne în arest prevenitv: Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins contestația față de măsura dispusă de Tribunalul Sibiu Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au judecat, miercuri, 11 martie 2026 contestația formulată de Adriana Viliginschi  împotriva deciziei Tribunalului Sibiu de a o menține în spatele gratiilor […]

Citește mai mult

Actualitate

CSAT a aprobat dislocarea temporară în România a unor capabilități militare americane: Decizia finală, în Parlament

Bogdan Ilea

Publicat

în

CSAT a aprobat dislocarea temporară în România a unor capabilități militare americane: Decizia finală, în Parlament Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a reunit, miercuri, 11 martie 2026, la Palatul Cotroceni. CSAT a aprobat dislocarea temporară în România a unor capabilități militare americane.  „E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în […]

Citește mai mult