Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Cargo-mobilitate cu pedale, la Alba Iulia, în Săptămâna Europeană a Mobilității

Ioana Oprean

Publicat

în

cargobiciclete_IMG_8428Săptămâna Mobilităţii Europene a fost sărbătorită la Alba Iulia și în cadrul proiectului ENCLOSE finanţat prin Programul Intelligent Energy Europe (http://www.enclose.eu). Cu biciclete noi, personalizate cu logo-ul turistic al oraşului, achiziţionate de către Primăria Municipiului Alba Iulia în cadrul a două proiecte cu finanţare europeană, precum proiectul ante-menționat și proiectul CycleLOGISTICS (www.cyclelogistics.eu), câțiva tineri bicicliști au ieşit ieri, 22 septembrie, pe străzile celeilalte capitale pentru a le arăta albaiulienilor că bicicleta poate fi o eficientă alternativă de transport şi în oraşul nostru, indiferent de anotimp.

Fie că este vorba de transport de persoane, de mărfuri sau de a face publicitate într-un mod inedit şi îndrăzneţ, cargo-bicicletele pot răspunde nevoii logistice într-un oraş ca Alba Iulia şi pot deveni o resursă importantă pentru mobilitate, implicând costuri accesibile de achiziționare şi întreţinere. Prevăzute cu schimburi de viteză pentru a se adapta oricărei diferențe de nivel şi foarte uşor de condus chiar şi de către începători, cargo-bicicletele pot deveni vehiculele de care au nevoie intersecțiile aglomerate şi traficul infernal din orele de vârf. În astfel de momente benzile de mers devin neîncăpătoare și locurile de parcare insuficiente, testând astfel răbdarea participanților la trafic.

Aşadar, înarmaţi cu zâmbete şi încrezători în puterea exemplului, bicicliştii au pedalat câteva ore pe străzile micului oraş transilvănean, promovând astfel cargo-bicicletele ca mijloc de transport alternativ, încurajându-i pe şoferi să le acorde acelaşi respect şi prioritate în intersecţii, ca oricărui alt participant legitim în trafic.

Unul din obiectivele de dezvoltare a municipiului Alba Iulia pe termen lung îl reprezintă creşterea confortului cetăţenilor şi îmbunătăţirea condiţiilor din trafic prin limitarea accesului maşinilor poluante în centrul oraşului şi stimularea utilizării de către cetăţeni a bicicletelor sau a mijloacelor de transport în comun. Alba Iulia este un loc care poate fi străbătut pe bicicletă sau pe jos, iar restricționarea accesului maşinilor în zona istorică a oraşului reprezintă o măsură care te încurajează să mergi pe jos sau cu bicicleta și să înveți lucruri noi despre oraș. Totuși, această schimbare în comportamentul nostru este important să se realizeze din respectul faţă de patrimoniul cultural, dintr-o conştiinţă civică moştenită şi mai puţin din reguli şi amenzi. Am încredere că într-un viitor apropiat toţi albaiulienii vor contribui cu câte ceva la creşterea calităţii vieţii din oraş. Chiar dacă acel ceva înseamnă renunţarea la maşina personală pentru a se deplasa cu bicicleta sau pe jos la locul de muncă sau în interes personal, plantarea unui copac sau îngrijirea spaţiului verde din faţa locuinţei lor, acest lucru se va reflecta în dezvoltarea oraşului”, a precizat Mircea HAVA, primarul Municipiului Alba Iulia.

Iniţiativa Primăriei Cargo-mobilitate cu pedale este susţinută de Proiectul ENCLOSE în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte 15 oraşe istorice europene. Cei 15 parteneri provin din 12 ţări europene precum Austria, Bulgaria, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Olanda şi Marea Britanie. Consorţiul transnaţional este coordonat de către compania MemEx Srl, din Livorno – Italia, care deţine o vastă experienţă în gestiunea eficientă a proceselor logistice din numeroase oraşe europene.

Alte proiecte europene finanțate prin Programul Intelligent Energy Europe în cadrul cărora Municipiul Alba Iulia a implementat măsuri de dezvoltare durabilă sunt: CycleLogistics (www.cyclelogistics.eu) finalizat în anul 2014, CONURBANT (www.conurbant.eu) și ASPIRE finalizat  în 2009.

[nggallery id=2360]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Este de nedescris”. Căminul Cultural din Cunța, în degradare și mizerie: Bucăți de tavan și tencuială care aproape se prăbușesc, mucegai și zero căldură

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Este de nedescris”. Căminul Cultural din Cunța, în degradare și mizerie: Bucăți de tavan, tencuială care aproape se prăbușesc, mucegai și zero căldură Căminul Cultural din Cunța se confruntă cu o serie lungă de probleme, printre care miros de mucegai, tencuială și bucăți de tavan care sunt aproape să cadă. Problema a fost discutată de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia „Capitala Tineretului din România 2026” | A fost semnat actul de naștere al programului. Gabriel Pleșa: ,,Tinerii nu mai sunt tratați ca spectatori

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alba Iulia „Capitala Tineretului din România 2026” | A fost semnat actul de naștere al programului. Gabriel Pleșa: ,,Tinerii nu mai sunt tratați ca spectatori Primarul Gabriel Pleșa a oficializat astăzi, la Palatul Principilor, actul constitutiv al programului Capitala Tineretului din România 2026, marcând trecerea la un sistem inedit de co-management administrativ prin care tinerii […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit la intersecția dintre strada Vasile Alecsandri și Petru Maior

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Vasile Alecsandri cu Petru Maior Un accident rutier a avut loc astăzi, miercuri, 10 decembrie, în Alba Iulia, pe strada Vasile Alecsandri cu Petru Maior.  Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, fiind vorba cel mai probabil despre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea