Sport

FOTO: Campioni mondiali din Țara Moților: reprezentanții CSC Bistra, performanțe la Campionatele Mondiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba a avut reprezentanți de cinste recent, la Campionatul Mondial de Karate din Italia, competiție disputată la Caorle (provincia Venetto), la care au participat peste 800 de concurenți din 38 de țări. Astfel, CSC Bistra, clubul din Munții Apuseni, a cucerit 3 distincții, prin Tania Mboh (elevă a Școlii Generale Câmpeni) – campioană europeană la categoria 13-14 ani, Tudor Ștefan Pleșa (elev al Colegiului “Avram Iancu” Câmpeni) – vicecampion european la categoria 14-15 ani (acesta fiind și fotbalist la Optimum Alba Iulia Under 14) și Eduard Motora (elev al Școlii Generale Câmpeni) – medalie de bronz la categoria 12-13 ani.

La Campionatele Mondiale, unde delegația României s-a clasat pe locul secund, Clubul Sportiv Comunal Bistra a fost reprezentat de 12 competitori, antrenați de sensei Viviana Pripon. Karateka moți, toți debutanți la o întrecere de o asemenea anvergură, au fost Cătălin Pripon (categoria 18-40 ani), Mihail Lombrea și Denis Mihețiu (cat. 16-17 ani), Alexandru Mateiu și Tudor Pleșa (cat. 14-15 ani), Eduard Motora, Alexandru Golgoț și Ciprian Gligor (cat. 12-13 ani), Mălina Colda (16-17 ani), Mara Pripon și Alexandra Radu (cat. 14-15 ani), Tania Mboh (12-13 ani). Cei trei medaliați au fost primiți de cadrele didactice, colegi și prieteni ca adevărați campioni în Țara Moților.

Felicitări sportivilor CSC Bistra care prin dăruire au ajuns la acest nivel sportiv de performanță!  La aceeași întrecere au obținut rezultate deosebite și sportivii de la Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult