Sport

FOTO: campionatul juniorilor E a intrat în vacanţă *LPS Sebeş lider după 10 etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Europa Alba Iulia juniori EDupă 10 etape foarte disputate, campionatul Juniorilor E (jucători născuți în anul 2004 și mai mici) a intrat în vacanţă, lider fiind LPS Sebeş! Din nefericire pentru copii şi nu numai, ultima etapă a turului (etapa a XI-a) a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, aceasta urmând a fi reprogramată în anul 2015, înaintea returului competiției organizată de AJF Alba. După 10 etape, liderul LPS Sebeş are 2 puncte avans față de ocupanta locului secund, Europa Alba Iulia și se află la 3 puncte distanță de Viitorul Alba Iulia, ocupanta ultimului loc al podiumului.

Cu 28 de puncte din 30 posibile (două puncte pierdute după egalul, 2-2 cu Europa Alba Iulia, din etapa a VIII-a), LPS Sebeș „iernează” pe fotoliul de lider al clasamentului juniorilor E. Cu al doilea atac al campionatului (67 de goluri marcate, după Europa Alba Iulia – 78 de goluri) și cea mai bună apărare (doar 7 goluri încasate), LPS Sebeș conduce clasamentul cu două puncte avans față de Europa Alba Iulia și trei puncte față de ocupanta locului trei, Viitorul Alba Iulia.

Situația golgeterilor din campionatul juniorilor E este una foarte strânsă, 7 jucători fiind la doar patru goluri diferență, 6 din ei fiind de la primele trei clasate. Stănilă Darius (LPS Sebeș) este lider în clasament cu 22 de goluri marcate, acesta fiind urmat îndeaproape de Trifu Darius (ACS Viitorul Viitorul Alba Iulia juniori EAlba Iulia) cu 21 de goluri.

Golgeteri  la Juniori E:

1. Stănilă Darius (LPS Sebeș) – 22 goluri;

2. Trifu Darius (ACS Viitorul Alba Iulia) – 21 goluri;

3. Stînea Gabriel (CS Europa Alba Iulia) – 19 goluri, Pascu Alexandru (ACS Viitorul Alba Iulia) – 19 goluri;

4. Albu Radu Ioan (LPS Sebeș), Lupșan Daniel (CS Europa Alba Iulia), Dula Radu (ACS Unirea Juniors Alba Iulia) – 18 goluri.

Lotul liderului LPS Sebeș, condus de Moga Petru și Nicola Nicolae, folosit în primele 10 runde ale campionatului:

Ghenescu Sorin – 2004, Iancu Rareș – 2004, Stănilă Darius – 2004, Hăprianu George – 2004, Lungu Andrei – 2004, Ghițan Sergiu – 2004, Galață Denis – 2004, Berghean Paul – 2004, Chicea Mihai – 2004, Cibu Lucian – 2004, Galata Denis – 2004, Drașovean Andrei – 2004, Albu Ioan – 2004, Chicea Tudor – 2005, Todea Ionuț – 2005, Similie Alexis – 2005, Mărginean Daniel – 2005, Gall Tudor – 2006, Ispas Cristian – 2006.

Sursa: AJF Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult