Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/ Campanie IPJ în Alba: ”Protejează-ți locuinţa şi afacerea! Trăieşte în siguranţă!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii din Alba desfăşoară activităţi preventive în cadrul campaniei naţionale „Protejează-ţi locuinţa şi afacerea! Trăieşte în siguranţă!”.

campanie-politiePoliţia Română a lansat campania naţională de prevenire a furturilor din locuinţă şi societăţi comerciale „Protejează-ţi locuinţa şi afacerea! Trăieşte în siguranţă!”.

Campania se desfășoară la nivel naţional, până la finalul anului 2016 şi este derulată în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate (A.R.T.S), în colaborare cu Federaţia Serviciilor de Securitate (F.S.S.).

Demersul se înscrie în prioritatea naţională “prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează două categorii de infracţiuni care au o pondere însemnată în volumul faptelor penale de acest tip, respectiv furturile din locuinţă şi cele din societăţi comerciale.

În cadrul campaniei au fost realizate 10.000 de broşuri şi 2.000 de afişe, adresate cetăţenilor.

În judeţul Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a lansat campania „Protejează-ți locuința și afacerea! Trăiește în siguranță!” ieri, 18 noiembrie a.c., printr-o acțiune desfășurată în zona centrară a municipiului Alba Iulia, la care au participat polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi poliţişti de proximitate.

Furtul din locuințe și furtul din societăți comerciale sunt infracțiuni care pot provoca daune materiale semnificative, dar în același timp au un impact emoțional negativ asupra victimelor. Din acest motiv, polițiștii recomandă următoarele măsuri preventive:

Pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale:

– Nu lăsați niciodată nesupravegheate bunurile de valoare (bani, laptop-uri, alte electronice, actele firmei, etc.), mai ales dacă biroul Dvs. este situat la parter sau etajul întâi; o fereastră deschisă sau o ușă neasigurată reprezintă invitații pentru infractori;

– Instalați sisteme de alarmă, sisteme de supraveghere și înregistrare video și sisteme de iluminare cu senzori de perimetru care se activează ori de câte ori se apropie cineva de magazin;

– Conectați sistemul de alarmă la un dispecerat de monitorizare;

– Politica de securitate a firmei trebuie cunoscută și respectată de toți angajații, care trebuie să știe să recunoască potențialii infractori, să știe să reacționeze și la cine să apeleze în caz de nevoie;

– Dacă firma Dvs. deține spații de depozitare exterioare, montați un sistem de protecție perimetrală și de supraveghere video;

– Nu plasați niciodată casele de bani destinate depozitării monetare în camera unde se lucrează cu publicul;

– Accesul în camerele amenajate pentru operațiuni de valori nu se va face direct din stradă;

– Păstrarea de numerar în sediul firmei, pe timpul nopții, crește riscul producerii de acte de violență;

Pentru prevenirea furturilor din locuințe:

– Montați grilaje la ferestre și încuietori solide la ușa de acces, mai ales dacă locuiți la parter sau la etajul întâi;

– Dacă locuiți la bloc, montați interfon, luați măsurile necesare ca la intrările blocului și pe paliere să existe o iluminare corespunzătoare și dotați cu încuietori solide ușile de la subsol, terase și intrările suplimentare;

– Nu publicați pe rețelele de socializare informații despre bunurile de valoare deținute, câștigurile în bani sau despre faptul că veți lipsi o perioadă de acasă. Dacă lipsiți din locuință chiar și pentru puțin timp, închideți geamurile și rugați un vecin să vă supravegheze locuința;

– Încuiați ușa de la intrare permanent, chiar dacă sunteți în locuință;

– Dacă locuiți la casă, evitați depozitarea în curtea locuinței a ambalajelor bunurilor de valoare achiziționate. De asemenea, puteți monta un sistem de supraveghere video în exterior care să vă transmită la distanță prin internet orice activitate desfășurată în curtea casei.

Atât proprietarii de locuințe, cât și administratorii de societăți comerciale sunt sfătuiți să apeleze la serviciile de consultanță ale firmelor specializate în evaluarea riscului de securitate pentru a alege soluția potrivită de protecție a locuinței și afacerii. Îmbinarea mijloacelor de protecție mecanică (grilaje, încuietori) cu cele de protecție electronice (detectoare pentru spargere de geamuri, detectoare de prezență, camere de supraveghere, etc.) este esențială în protejarea dumneavoastră, a bunurilor dumneavoastră și a afacerii dumneavoastră.

Acțiunile de prevenire a furturilor din locuințe și societăți comerciale vor continua prin grija polițiștilor atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

[nggallery id=3006]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

69 de UAT-uri din Alba, membre într-o asociaţie privind gestionarea şi protecţia animalelor: Înființarea, aprobată de Consiliul Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

69 de UAT-uri din Alba, membre într-o asociaţie privind gestionarea şi protecţia animalelor: Înființarea, aprobată de Consiliul Județean Consilierii judeţeni din Alba au aprobat recent înființarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Gestionarea şi Protecţia Animalelor Alba, din care, în afară de Consiliul Judeţean, mai fac parte 68 de unităţi administrativ-teritoriale.  Citește și: FOTO | Tina și […]

Citește mai mult

Curier Județean

24-25 mai 2025 | O nouă ediție a serbării păstorești „Zi-i bade cu fluiera!”, la Șugag: Două zile de cântec, joc și voie bună

Ziarul Unirea

Publicat

în

24-25 mai 2025 | O nouă ediție a festivalului folcloric „Zi-i bade cu fluiera”, la Șugag: Două zile de cântec, joc și voie bună Primăria și Consiliul Local Șugag împreună cu Asociația Crescătorilor de Animale Șugag, organizează în zilele de 24 și 25 mai 2025 o nouă ediție a serbării păstorești „Zi-i bade cu fluiera!” […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elevi din Alba Iulia și Aiud în vizită la Stația de tratare a apei Sebeșel: Au înțeles procesul prin care apa devine potabilă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevi din Alba Iulia și Aiud în vizită la Stația de tratare a apei Sebeșel: Au înțeles procesul prin care apa devine potabilă Ziua de marți, 6 mai 2025 a fost una plină de activități pentru angajații de la Stația de tratare a apei Sebeșel, care au primit cu două grupuri de vizitatori curioși și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea