Curier Județean

FOTO: Bărbatul care s-a răsturnat cu mașina pe un drum între Daia Română și Cut avea o alcoolemie de 1,15 mg/l. S-a ales cu dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Luni, 25 septembrie, în jurul orei 15.40, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că, pe un drum agricol ce face legătura între Daia Română şi Cut, s-a răsturnat un autoturism.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Daia Română, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, conducătorul auto nu a suferit leziuni corporale, însă, cu ocazia intervenţiei, poliţiştii au constatat că acesta era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 1,15mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Se pare că, anterior producerii accidentului, conducătorul autoturismului ar fi consumat băuturi alcoolice după care ar fi condus autoturismul pe un drum public din comună,  motiv pentru care, pe numele său a fost întocmit un dosar penal, în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în cartierul Partoș. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în Partoș. Este […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut Polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au desfășurat la data de 23 martie 2026, o acțiune, pe raza localității Galda de Jos, care a avut drept scop menținerea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia calificați la fazele naționale ale Olimpiadei de Științe Socio-Umane 2026: Performanțe la Economie și Filosofie

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia calificați la fazele naționale ale Olimpiadei de Științe Socio-Umane 2026: Performanțe la Economie și Filosofie Pasiunea elevilor militari albaiulieni pentru studiu depășește sfera disciplinelor reale, aceștia aplecându-se cu mare interes și asupra disciplinelor socio-umane. Prin perseverență, studiu temeinic și implicarea continuă a cadrelor didactice, elevii obțin rezultate […]

Citește mai mult