Ştirea zilei

FOTO: Atmosferă distinsă la Balul Astra din Aiud. Aproape 300 de persoane au contribuit la constituirea unui fond menit să asigure burse de merit unor elevi

Ioana Oprean

Publicat

în

Intrat în accepțiunea cotidiană a locuitorilor din municipiul Aiud, balul, organizat de Despărțământul „Ovidiu Hulea” al Asociației Transilvana pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român și-a încheiat, sâmbătă 2 martie 2019, încă o ediție.

Gândit și organizat în scopul strângerii unor sume de bani pentru asigurarea unor burse de merit pentru elevi, dar și pentru finanțarea altor proiecte aflate pe calendarul organizatorilor balul a fost un adevărat succes din toate punctele de vedere, depășind cu mult ștacheta celorlalte ediții.

Așa cum am mai afirmat, având o organizare foarte bine pusă la punct, aproape perfect s-ar putea spune, balul de caritate organizat de Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român Astra, Despărțământul „Ovidiu Hulea” din Aiud a fost dedicat lui Lucian Blaga, marele poet și filozof al județului Alba.

Organizatorii au reușit să asigure o atmosferă deosebit de frumoasă și de antrenantă pentru toți cei prezenți la eveniment, lucru ce putea fi ușor de constatat de oricine ar fi intrat pentru câteva minute în sala de evenimente „Luk”, pusă la dispoziție de către patronii acesteia.

Pentru reuşita acestei ediții, balul astriștilor a reunit personalități importante din cultura și politica județului. Pe lângă primarul Oana Badea și unii consilieri locali, în sală au mai fost prezenți senatorul președintele Consiliului Județean Alba și deputatul liberal Sorin Bumb, dar și reprezentanți ai altor despărțăminte ale ASTRA. Un gest destul de rar dar extraordinar de frumos, menit să demonstreze faptul că atunci când este vorba despre caritate nu există nicio diferență de culoare sau de etnie, l-a făcut făcut prin prezența ei doamna Lorincz Helga, viceprimarul municipiului Aiud. Bineînţeles că nimeni nu s-a supărat pe acest lucru, din contră foarte multă lume a lăudat prezenta distinsei doamnei, prezența doamnei fiind bine văzută și apreciată de intelectualii care au tixit sala de bal.

Organizatorii au reușit să surprindă în mod plăcut participanţii prin programul artistic prezentat. Au evoluat elevii de la Școala de Dans Sportiv și de Societate „Top Dance 2007” care îmbrăcați în superbele lor costumele, deosebit de elegante și frumos colorate, au demonstrat spectatorilor cam cum se dansează: cha-cha, jive, passo-doble, rumba, vals lent, tango, foxtrot și vals vienez, ropotele de aplauze și privirile invidioase ale spectatorilor fiind o răsplată pe deplin meritată.

Nu mai prejos a fost și a surprins la modul cel mai plăcut  programul artistic prezentat de membrii Ansamblului „Doina Aiudului” de la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud care prin reprezentanții secțiunii „tineret” a încântat privirile și auzul participanților în cele patru evoluții în care au prezentat suite de dansuri specifice unor provincii românești, fapt de altfel răsplătit cu ropote îndelungi de aplauze.

Surpriza cea mare și cu siguranță cel mai bine primit artist care a evoluat în cadrul balului a fost binecunoscuta noastră artistă, una dintre cele mai marcante voci ale cântecului popular românesc, doamna Veta Biriș.

Un moment devenit tradițional la astfel de baluri l-a constituit licitația, modalitatea elegantă de a strânge fondurile necesare derulării proiectelor pe care Despărțământul Astra „Ovidiu Hulea” din Aiud le are planificate, dar și

Tombola care pe lângă strângerea de fonduri a avut și scopul de a face cunoscută creația literară din Aiud și județul Alba, în majoritatea lor premiile constând în cărți de poezie sau proză semnate de nume consacrate ale literaturii municipiului sau a județului.

Potrivit vorbei românești „Dar din dar se face rai”, potrivit celor declarate de doamna Despina Stanciu, președinta Despărțământului Astra „Ovidiu Hulea” din Aiud, mare parte din banii strânși în cadrul tombolei, precum și cei strânși în urma vânzării prin licitație cu strigare vor fi folosiți pentru acordarea unor burse de merit elevilor performanți.

„Am constatat un interes mai mare din partea aiudenilor pentru acest bal. Lucrul mă bucură și mă face să sper că pe viitor s-ar putea să înmulțim acţiunile noastre”, a declarat doamna Despina Stanciu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult