FOTO| APEL UMANITAR pentru o familie din Alba, care are nevoie de un consult medical pentru un băiat de 7 ani, obiecte de mobilier și un telefon pentru orele online
O mamă cu doi copii, din Alba, au nevoie de ajutor, băiatul de 7 ani, luat în plasament, a fost operat de apendicită și are nevoie de un consult medical. De asemenea, familiei i-ar prinde bine mai multe obiecte de mobilier pentru apartamentul în care locuiesc și un telefon sau o tabletă pentru ca cei doi copii să poată participa la cursurile online.
Un nou apel umanitar a fost inițiat prin intermediul rețelei de socializare facebook, de data aceasta pentru o familie formată dintr-o mamă și doi copii, o fată de 17 ani și un băiețel de 7 ani, luat în plasament, care nu au avut șansa noastră și sunt nevoiți să trăiască în condiții dificile.
„Ieri am fost acasă la o doamna cu suflet mare ce a luat în plasament acest copil frumos, deși dânsa mai are o fiica de 17 ani. Era puțin trist, avea febră, tocmai ce a fost externat din spital după o operație de apendicită, necesită o consultație medicală. Are vârstă de 7 ani, mărimi la îmbrăcăminte 148 iar la încălțăminte 33.
Le-ar prinde bine o canapea, un birou cu scaun unde să-și poată face temele, un aragaz, un frigider și o mașină de spălat, un covor, un telefon sau o tabletă pentru ore online. Toate în apartament sunt foarte vechi și nu sunt funcționale iar starea materială nu este una bună, astfel ca s-au acumulat și datorii la întreținere și chirie. Cine vrea să-i ajute, mă poate suna la 0753467330″, a transmis inițiatoarea apelului umanitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]