Sport

FOTO: antrenorul Antonio Conte, înaintea amicalului Italia – România: „Întâlnim o echipă foarte bună, de calitate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentativa Italiei nu s-a antrenat pe „Renatto Dall’Ara” din Bologna, pentru amicalul cu echipa României, jucătorii iAntonio Conte Italia Romania 63nspectând doar gazonul timp de 15 minute.

Ulterior, s-a desfășurat conferința de presă oficială, unde Antonio Conte, antrenorul Italiei a lăudat reprezentativa tricoloră. „Întâlnim o echipă foarte bună, de calitate, care n-a pierdut în aceste preliminarii europene, având 5 victorii și 5 remize. În plus România a avut cea mai puternică defensivă, cu numai două goluri primite„, a spus Conte. „Tătărușanu și Chiricheș (na – ce evoluează la Fiorentina, respectiv Napoli) sunt buni fotbaliști, iar în privința faptului dacă dorim să jucăm cu România în grupe, la Euro, nu mă pronunț, sorții vor Antonio Conte Italia Romania 23decide„, a mai adăugat selecționerul „squadrei azzurra”

*Inflație de jurnaliști și război declarat terorismului

„Il Calcio” este religie în Italia, mărturie stând și conferința de presă din această seară, cu o încăpere arhiplinină, peste 60 de jurnaliști din toate zonele media și în jur de 10 camere de luat vederi.

Citește și: FOTO: la amicalul Italia – România, ‘tricolorii” vor purta tricouri speciale în memoria victimelor de la Colectiv

Partida amicală va fi una specială, iar încasările vor fi donate unui Antonio Conte Italia Romania 57program de luptă împotriva cancerului. În plus vine după atentatele sângeroase de la Paris, va fi păstrat un moment de reculegere, iar „tricolorii” vor purta tricouri cu numere negre și incripționate cu numele victimelor din clubul Colectiv. „Toate țările trebuie să luptăm împreună pentru a combate acest flagel al terorismului„, a fost mesajul lui Antonio Conte, completat de fundașul lui Juventus Torino, Giorgio Chiellini. „Am trăit pe viu aceste atacuri de la Paris. Eram șocați de veștile care veneau pe rând. Jucătorii echipei Germaniei au dormit în vestiar, a fost ceva îngrozitor. Trebuie să trecem peste asta și să trăim prin sport”, a încheiat apărătorul în vârstă de 31 de ani.

Foto: Lucian DANCIU

[nggallery id=1286]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]

Citește mai mult