FOTO: Amenzi „pe bandă rulantă”, date de poliţiştii din Alba, pe A1. Şoferi cu nereguli în transport, vitezomani sau fără rovinietă
Optzeci şi cinci de amenzi au fost date vineri de poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în cadrul unei acţiuni organizate pe Autostrada A1. Principalele nereguli, pentru care poliţştii au sancţionat şoferii, au fost timpii de odihnă în transport, lipsa rovinietei, neportul centurii de siguranţă şi viteză legală depăşită. Au fost reţinute două permise, iar valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de peste 20.000 de lei.
Vineri, 29 august, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat pe Autostrada A1, o acţiune rutieră având drept scop creşterea gradului de siguranţă rutieră a participanţilor la trafic pe acest sector de drum şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
În cadrul acţiunii, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.140 de lei, au reţinut două permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au retras un certificat de înmatriculare.
Dintre acestea, 76 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, două sancţiuni aplicate la H.G. nr. 69/2012 privind transporturile rutiere, două sancţiuni la OG 37/2007 privind timpii de odihnă şi conducere şi 5 sancţiuni la O.G. nr. 15/2002 privind rovinieta.
Pentru nerespectarea regimului de viteză au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, pentru depăşire neregulamentară au fost aplicate două sancţiuni, pentru neportul centurii de siguranţă au fost aplicate 41 de sancţiuni, iar 25 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte încălcări ale prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
[nggallery id=2250]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Haitele de lupi, tot mai prezente în Munții Apuseni: Peste 150 de pagube raportate în ultimii ani
Haitele de lupi, tot mai prezente în Munții Apuseni: Peste 150 de pagube raportate în ultimii ani În anii 2024 și 2025, până la 19 decembrie, în județul Alba au fost raportate 165 de pagube provocate de lupi, potrivit datelor APM Alba. În 2024 au fost înregistrate 92 de cazuri, iar în 2025, 73 de […]
ITM Alba: AMENZI de 5.000 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 26-30 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: AMENZI de 5.000 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 26-30 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 26-30 ianuarie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 5.000 lei și au acordat 45 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru de […]
SCANDAL la Căminul Cultural din Cut: trei bărbați, REȚINUȚI după ce s-au îmbătat și s-au BĂTUT
SCANDAL la Căminul Cultural din Cut: trei bărbați, REȚINUȚI după ce s-au îmbătat și s-au BĂTUT Trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, din localitățile Săsciori și Cut, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, după un scandal izbucnit la un […]