Ştirea zilei

FOTO: Albaiulienii vor reabilitarea școlilor, zone verzi și străzi reparate – concluzii ale ”Barometrului Comunității Locale” din municipiul Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

În ședința Consiliului Local de joi au fost prezentate primele rezultate ale studiului denumit ”Barometrul Comunității Locale”, realizat de Universitatea ”1 Decembrie 1918” și finanțat de Primăria Alba Iulia cu 320.000 de lei.

IMG_1142Prin acest proiect, ce se va desfășura pe o perioadă de 4 ani, municipalitatea află cum se raportează cetăţenii la dezvoltarea municipiului, dacă sunt sau nu mulțumiți de procesul administrativ, inclusiv de dezvoltarea economică a orașului; care sunt nevoile mediului de business local, respectiv a forţei de muncă, prin preluarea de propuneri de la cetăţenii oraşului asupra proiectelor de dezvoltare urbană.

Pentru cunoaşterea calităţii vieţii şi a evoluţiei acesteia în rândul principalelor straturi ocupaţionale şi rezidenţiale din municipiu, şi nu în ultimul rând, pentru cunoaşterea coeziunii sociale prin instituirea unei cercetări anuale multimetodologice, s-au organizat 3 grupuri de albaiulieni pe eşantioane reprezentative, care au fost consultați, făcându-se o anchetă directă în luna noiembrie 2014, şi o anchetă on-line pe perioada întregului an, ale cărei rezultate au fost sintetizate într-un volum prezentat astăzi consilierilor locali. Aceleași demersuri vor fi făcute și pentru anii 2015, 2016 și 2017.

Din datele prezentate rezultă că albaiulienii sunt mulțumiți de rezultatele celui mai important proiect de dezvoltare urbană din municipiu – reabilitarea Cetății Alba Carolina și consideră că acesta își va îndeplini scopul propus – atragerea de turiști. Ca propuneri de îmbunătățire sunt menționate: mai multe spații verzi, zone de agrement, promovare intensă, o mai mare densitate a evenimentelor și activităților culturale și de divertisment.

În ceea ce privește calendarul evenimentelor din oraș, deși l-au apreciat, albaiulienii vor mai multe concerte, spectacole, concursuri și festivaluri, astfel că recomandarea sociologilor este o analiză a rezultatelor în Consiliul Local și înlocuirea evenimentelor cu mai puțină priză la public, cu altele, mai atractive.

Totodată, cetățenii consideră că viitoarele proiecte ale administrației locale trebuie să vizeze, în primul rând, reabilitarea clădirilor de învățământ – școli și grădinițe; amenajarea și refacerea parcurilor și zonelor verzi: reabilitarea/ modernizarea străzilor; amenajarea de parcări; construirea unor centre sociale pentru populația dezavantajată; extinderea și reabilitarea sistemului de iluminat stradal.

Continuarea lucrărilor de restaurare în Cetatea istorică se află abia pe locul șase în Topul importanței în dezvoltarea urbană, potrivit participanților la studiu. Aceștia își mai doresc piste de biciclete și alei pietonale modernizate, o sală polivalentă sau un stadion renovat. În mare majoritate, ei s-au arătat favorabili demarării unui amplu proiect de reabilitare termică, pentru care primăria încearcă să obțină de la Uniunea Europeană, în sesiunea de finanțare REGIO 2014 – 2020.

De asemenea, cei intervievați consideră că primăria trebuie să se implice mai mult în problemele Asociațiilor de Locatari și să aibă în vedere proiecte de infrastructură pentru reabilitarea instalației de alimentare cu apă și a canalizării din subsolul blocurilor, să ia măsuri de dezinsecție/deratizare și să se implice mai mult în asigurarea ordinii și liniștii publice din cartiere.

Studiul relevă și un nivel destul de ridicat al satisfacției cetățenilor față de serviciile Primăriei, dar și o creștere a nivelului așteptărilor pe care le au, solicitând un acces mai facil și mai rapid la informații cu caracter public și la serviciile oferite, principalele probleme reclamate fiind birocrația și excesivă și disfuncțiile în procesul de comunicare cu publicul.

În privința dezvoltării economice a orașului, majoritatea celor intervievați consideră că aceasta trebuie pusă în prim-plan. Albaiulienii sunt în principal nemulțumiți de situația locurilor de muncă pe care o consideră ”rea” sau ”foarte rea” și cer municipalității implementarea de măsuri de încurajare și atragere a investitorilor. Din acest punct de vedere locuitorii municipiului își doresc o economie bazată, mai degrabă, pe industrie, decât pe turism, dar consideră că trebuie încurajate și activitățile economice din domeniul sănătății, serviciilor, comerțului, transporturilor etc.

Studiul a fost realizat de colectivul Centrului de Cercetări Sociologice al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și a fost coordonat de Lucian Marina și Mihai Pascaru.

[nggallery id=133]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult