FOTO Alba Iulia: Scriitori români şi italieni au pus bazele unei axe culturale Alba Iulia – Roma – Chişinău
Astăzi, 29 martie, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a avut loc deschiderea colocviului bilingv, „Aspecte ale poeziei române şi italiene contemporane”, ce se desfăşoară timp de două zile la Alba Iulia. Scriitori, oameni de cultură din Italia şi scriitori români, membri ai filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România s-au reunit în aceste zile în oraşul Marii Uniri pentru a pune bazele unei colaborări culturale mai strânse între Italia, România şi Moldova.
În deschiderea colocviului, preşedintele filialei USR Alba-Hunedoara, poetul, criticul şi universitarul Aurel Pantea şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel au adresat un cuvânt de bun venit celor prezenţi, exprimându-şi totodată dorinţa continuării acestui proiect. În continuare au avut loc mai multe discursuri care au pus accent pe necesitatea consolidării schimburilor de idei între scriitorii şi oamenii de cultură din România şi Italia dar şi din Republica Moldova.
Astfel, Academicianul Angelo Manitta a făcut o frumoasă prezentare a poeţilor români apăruţi în reviste culturale italiene din Sicilia. Raffaele D’Orazi, poet şi sociolog italian, a vorbit în discursul său despre „Rolul poeziei în societatea contemporană”. Giuseppe Manitta, crititic şi redactor la diferite reviste de cultură din Sicilia, a vorbit despre raporturi existente între literatura română şi literatura italiană, cu trimitere la marii poeţi Mihai Eminsecu şi Giosue Carducci. Enza Conti – director Academia Internaţională Convivio, a descris evenimentul ca fiind o ocazie de reală interculturalitate, apreciind totodată importanţa cuvântului care pune în contact diversităţi culturale. Angela Lo Paso – poet şi profesor de literatură italiană şi latină şi redactor la diferite reviste culturale, a vorbit auditoriului despre poezie ca vocaţie şi autenticitatea cuvintelor care unesc România şi Italia, concluzionând că literatura română este sincronizată cu marile valori universale. Fabrizio Carrieri – compozitor de muzică, cunoscută în România din anii 76, s-a referit în discursul său la importanţa integrării persoanelor cu dizabilităţi în astfel de evenimente.
Prezent la conferinţă, academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a apreciat proiectul ca fiind un început pentru lansarea unei axe culturale Alba Iulia – Roma – Chişinău.”
Au fost prezenţi la eveniment poeţii şi publiciştii Eugen Evu, Ion Mărgineanu, Gheorghe Dăncilă, scriitorul şi romancierul Cornel Nistea, poetul şi romancierul Mircea Stâncel, care au citit din creaţiile lor, precum şi criticul şi istoricul literar Gabriela Chiciudean, Mioara Pop, directoarea Bibliotecii Judeţene “Lucian Blaga” Alba şi criticul şi istoricul literar Ironim Munteanu.
“Acest eveniment este doar un prim pas spre extinderea acestor tipuri de relaţii ale scriitorilor din filiala Alba Hunedoara a USR cu scriitori străini. Ţinând seama că scriitorul este şi o voce a arenei publice, suntem siguri că asemenea schimburi de idei vor avea menirea să consolideze un alt tip de imagine a României şi a românilor peste hotare”, a declarat Aurel Pantea.
Dialogul multicultural a continuat vineri după-amiază prin prezenţa oaspeţilor la expoziţia artistului plastic Mihai Grecu, stabilit la Paris, ce a avut loc în Sala Aula Magna a Universităţii “1 Decembrie 1918”.
Prin acest proiect cultural, în premieră la Alba Iulia, organizatorii doresc familiarizarea publicului albaiulian, iubitor de poezie, cu valori ale literaturii italiene contemporane, precum şi cu un vocabular poetic, sursă a aceloraşi rădăcini latine.
Sâmbătă, 30 martie, delegaţia va face o excursie documentară „Pe urmele latinităţii”, la Blaj.
Evenimentul este organizat de Filiala Alba-Hunedoara a USR, Consiliul judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Centrul Cultural Italian Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]