Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO, ALBA IULIA: Pensionarii, invalizii, veteranii și văduvele de război cu venituri reduse primesc ajutoare alimentare de la UE

Dragoş Suciu

Publicat

în

Vârstnicii cu pensii mai mici de 400 de lei, persoanele invalide, veteranii și văduvele de război cu venituri reduse, precum și alte categorii sociale defavorizate primesc, miercuri și joi, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Acestea sunt distribuite în municipiul Alba Iulia.  

ajutiare de la UE08O parte dintre persoanele defavorizate care deţin cupoane, s-au prezentat miercuri cu actul de identitate în original la Depozitul S.C.  COMPRODCOOP ALBA SRL aflat pe str. Iaşilor, nr. 71  (aceeaşi locaţie ca anul trecut – Depozitul de la Gară), într-un număr semnificativ mai redus în comparație cu ziua de luni, când ajutoarele au fost pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii.

[nggallery id=2790]

Potrivit comunicatului trimis de Primăria Alba Iulia, în zilele de 17-18 decembrie, beneficiarii ajutoarelor sunt: pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună;
persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare,Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru şotul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi ale căror cuantum cumulat se află sub 400 lei/lună.

Potrivit aceluiași comunicat, în perioada 19 – 23 decembrie 2014, între orele 8 – 16, continuă distribuirea alimentelor după cum urmează:

19  decembrie 2014
şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

22 decembrie 2014
familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare;

23 decembrie 2014
familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

Listele cu beneficiarii ajutoarelor alimentare se pot consulta pe site-ul Primăriei municipiului Alba Iulia, www.apulum.ro .

Relaţii suplimentare se pot obtine la telefon 0258/810565, între orele 8.00 – 16.00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O profesoară de la Colegiul Național „IMC” Blaj, team leader al elevilor din România care au cucerit 10 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O profesoară de la Colegiul Național „IMC” Blaj, team leader al elevilor din România care au cucerit 10 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori O profesoară de la Colegiul Național „IMC” Blaj a fost unul dintre team leader-ii elevilor din România care au cucerit 10 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie […]

Citește mai mult

Curier Județean

25-26 octombrie 2025 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 25-26 octombrie 2025. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în caz […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Cadrele medicale și managerul Spitalului Municipal Sebeș, după modernizarea maternității: „Dorim să oferim un act medical de calitate, în condiții optime și siguranță”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cadrele medicale și managerul Spitalului Municipal Sebeș, după modernizarea maternității: „Dorim să oferim un act medical de calitate, în condiții optime și siguranță” Echipa de medici ginecologi și managerul Spitalului Municipal Sebeș au vorbit despre importanța modernizării și reabilitării corpului medical, după ce imobilul a avut parte de o investiție de aproape 10 milioane de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea