FOTO: AFC Unirea 1924 Alba Iulia – UTA „Bătrâna Doamnă” 3-1 (3-0), în Liga Elitelor | Victorie din sărăcie, trei goluri în 4 minute!
În etapa a 3-a a Ligii Elitelor Under 17, pe „Cetate”, AFC Unirea 1924 Alba Iulia a învins pe UTA „Bătr
âna Doamnă”, scor 3-1 (3-0). „Alb-negrii” conduși de Vasile Ursu sunt la al doilea succes, iar arădenii au suferit primul eșec stagional. UTA „Bătrâna Doamnă” este a doua victimă de calibru din Vest după ACS Poli Timișoara. Junii uniriști demonstrează că au potențial și, în ciuda crizei financiare ce bântuie clubul, au forța fotbalistică să se impună în fața unor adversari mai bine cotați și cu alte condiții. „Am dovedit, dacă mai era nevoie că Alba Iulia reprezintă un izvor de talente. Din păcate, suntem abandonați și nimeni nu ne ajută”, a precizat antrenorul Vasile Ursu.
*Blitzkrieg unirist
Așa s-ar traduce startul fulminant al albaiulienilor, ce au punctat de trei ori în primul sfert de oră: L. Dan (min. 9), Davidaș (11, penalty) și A. David (12). După acest taifun, jocul s-a liniștit, uniriștii
conservându-și avantajul de pe tabelă. La reluare, în minutul 47, după un corner, P. Sabău (47) a redus din handicap.
*Penalty ratat de Davidaș, eliminare G. Stan
În minutul 61, căpitanul unirist Claudiu Davidaș a ratat al doilea penalty executat (șut în bara stângă, mingea deviată de portarul D. Mureșan), iar peste 4 minute, amfitrionii rămân în inferioritate, prin eliminarea lui G. Stan (al doilea avertisment). Până la final ambele combatante au ratat ocazii imense, portarii întrebuințându-se serios.
Deja a devenit o obișnuință, ca părinții să suporte cheltuielile legate de organizarea meciurilor junilor uniriști, efectuându-se o chetă pentru a acoperi costurile acestui meci în „Cetate”
Au evoluat echipele: *Unirea: E. Lazăr – Negrea, L. Dan, G. Stan, Mândrean, Văsuț, Duma, Voinea, Cordoș, Davidaș, A. David; rezerve Petric – I. Adam, Oprean, Szigmond, Bota, Mihaiu, D. Suciu. Antrenor Vasile Ursu;
*UTA: D. Mureșan – Savin, Toda, Ștrengar, Tamaș, P. Sabău, T. Bodri, Cl. Adam, Cl. Vasile, A. Faur, Turcan; rezerve Guia, Gabor, R. Faur, L. Bodri, Budică, E. Varga. Antrenor Costel Bogoșel.
Următoarele meciuri sunt cu Interstar Sibiu (d), LPS Bihor (a, 26 septembrie), Centrul de Excelență Timișoara, LPS Satu Mare (a, 10 octombrie), Pandurii Tg. Jiu (d), „U” Cluj (a, 24 octombrie), Ardealul Cluj, Gaz Metan Mediaș (acasă, 7 noiembrie), Centrul de Excelență Tg. Mureș (14 noiembrie, acasă), FC Brașov.
[nggallery id=977]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus
CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători convocați la o acțiune de selecție a jucătorilor născuți în 2012, pentru constituirea echipei naționale Under 15 Citește și: Cinci jucători de la echipe din județ, […]
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off-ul Seriei 7! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” Antepenultima etapă a sezonului regular din Liga 3 propune două dueluri interesante ale conjudețenelor din Seria 7, asta în condițiile în care CIL Blaj va sta (3-0 […]
CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău, în competiția dedicată speranțelor CS Ocna Mureș (foto, jos) va organiza, în perioada 20-22 martie, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Național de volei masculin Under 15. Oponentele formației conduse de Lucian Victoratos sunt LPS CSȘ […]