FOTO, ADR Centru: Peste 170 de persoane interesate direct de pregătirea de proiecte pentru finanțarea microîntreprinderilor
În această săptămână, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a continuat suita de seminarii de informare referitoare la apelul de proiecte pe Prioritatea de Investiții 2.1.A din cadrul POR 2014-2020, pentru finanțarea investițiilor microîntreprinderilor cu fonduri nerambursabile de până la 200.000 euro pe proiect. În județele Mureș, Harghita și Covasna, peste 100 de consultanți și întreprinzători au discutat deschis cu reprezentanții ADR Centru despre pregătirea de proiecte cât mai bune, având în vedere faptul că acest apel de proiecte este de tip competitiv. Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru, pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 32,36 milioane euro.
ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, a anunțat public reprezentanții microîntreprinderilor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu că pot depune cereri de finanțare, dacă desfășoară activități conform Listei codurilor CAEN eligibile din Anexa 2 a Ghidului specific 2.1 A, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, iar un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă de 25.000 euro și nu poate solicita mai mult de 200.000 de euro finanțare nerambursabilă. Conform Ghidului specific, finanțarea solicitată trebuie să reprezinte maximum 90% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cel ce solicită fonduri trebuie să asigure o cofinanțare de minim 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Cererile de finanțare pentru fonduri nerambursabile pot să solicite resurse pentru investiții în lucrări, echipamente, brevete, instrumente de comercializare on-line, dar și altele. Este important faptul că, în cadrul acestui apel competitiv de proiecte perioada de depunere a proiectelor poate fi redusă, în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme.
Până la această oră, la evenimentele organizate de ADR Centru pe această temă, au participat peste 170 de persoane, lucru care confirmă că, la nivel regional, a fost lansat unul dintre domeniile de finanțare nerambursabilă foarte așteptat de mediul de afaceri, mai concret de către microîntreprinderile din Regiunea Centru. În perioada 2007-2013, ADR Centru a coordonat finanțarea și dezvoltarea afacerilor pentru mai mult de 250 de microîntreprinderi, care s-au capitalizat și au creat peste 3.000 de noi locuri de muncă cu fonduri alocate prin programul REGIO 2007-2013. În aceeași perioadă, alte 800 IMM și ONG au beneficiat de resurse financiare prin Programul POSCCE, implementat la nivel regional tot prin ADR Centru, prin care au fost create cel puțin tot atâtea noi locuri de muncă. Aceste domenii, privind susținerea dezvoltării mediului de afaceri, au fost cele mai dinamice și solicitate, iar la nivel regional, prin activitatea ADR Centru au fost atrase în regiune, în total, sume nerambursabile de circa 200 milioane euro, asigurând investiții în valoare de aproximativ 400 milioane euro, ținând cont și de cofinanțarea beneficiarilor. Pentru o mai bună informare și înțelegere a condițiilor prevăzute în ghidul specific Priorității de Investiții 2.1.A, ADR Centru va mai organiza seminarii de acest gen în județele Brașov (la sediul Camerei de Comerț, în 22 iunie) și Sibiu (la Hotel Ibis, în 23 iunie).
Ghidul specific pentru Prioritatea de Investiții 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” a POR 2014-2020 poate fi consultat pe pagina de internet gestionată de ADR Centru – www.regio-adrcentru.ro. Prin aceste seminarii, Agenția aduce la cunoștința publicului interesat condițiile specifice de eligibilitate și aspectele privind depunerea proiectelor, dar și regulile de identitate vizuală obligatorii. La toate aceste întâlniri se oferă gratuit informații despre condițiile de finanțare, modul de completare a cererii de finanțare, clauzele contractuale specifice și o prezentare generală a aplicației MySMIS. Cererile de finanțare de pe această prioritate de investiții se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, www.fonduri-ue.ro/mysmis.
Având în vedere grupul țintă al participanților la aceste întâlniri, cât și faptul că unul dintre criteriile Grilei de evaluare tehnică și financiară, anexă a Ghidului specific pentru acest apel de proiecte, este complementaritatea cu alte investiții realizate din alte Axe Prioritare ale POR, precum și alte surse de finanțare, în cadrul fiecărui eveniment sunt prezentate serviciile de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor și inovare, oferite de ADR Centru, în calitate de membru al rețelei Enterprise Europe Network.
Mai multe informații, lista Codurilor CAEN și modelul cererii de finanțare se găsesc pe pagina aferentă programului la nivelul Regiunii Centru, Prioritatea de Investiții 2.1 sau pe www.inforegio.ro.
[nggallery id=2309]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei
Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”. Potrivit documentației, modernizarea […]
FOTO | Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice
Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice La Sântimbru continuă modernizarea școlii, în urmă cu o săptămână fiind montate panourile fotovoltaice pe clădire. De asemenea, de curând, 40 de gospodării din comună au fost dotate și ele cu panouri și baterii în valoare de 10.000 de euro fiecare. ,,În […]
Municipiul Alba Iulia lansează oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026”: un nou model de co-guvernanță cu tinerii
Municipiul Alba Iulia lansează oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026”: un nou model de co-guvernanță cu tinerii Într-un context național în care migrația tinerilor către centre universitare sau spre vest continuă să reprezinte o provocare majoră, Alba Iulia propune un model administrativ vizionar. Miercuri, 10 decembrie 2025, la Palatul Principilor Transilvaniei, administrația locală și […]