FOTO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba, în urma intrării în vigoare a legii „Anastasia”. Recomandări pentru șoferi
FOTO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba, în urma intrării în vigoare a legii „Anastasia”. Recomandări pentru șoferi
În această perioadă, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia sunt prezenți în trafic, pe raza județului, în scopul informării conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală.
Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că:
(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”. Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
În cadrul activităților, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia le-au oferit patricipanților la trafic informații despre riscurile și vulnerabilitățile la care se expun în momentul în care decid să conducă un autoturism, fiind sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Pentru a preveni accidentele rutiere grave, care se petrec din cauza consumului de alcool sau a altor substanțe, polițiștii i-au îndemnat pe conducătorii auto cu care au interacționat să transmită informațiile primite tuturor cunoscuților.
Polițiștii fac următoarele recomandări:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.
Consumul de alcool sau de substanțe interzise poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzează:
- deficiențe de vedere;
- încetinirea reflexelor;
- reducerea concentrării și a vigilenței;
- crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan;Consumul de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv este incompatibil cu conducerea autovehiculelor. Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic crescând șansele de implicare într-un accident rutier.
Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
