Actualitate

FOTO- Video filmat live/ Accident teribil în Ungaria: 9 români au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un camion

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO- Video filmat live de șofer/ Accident teribil în Ungaria: 9 români au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un camion

Accident foarte grav petrecut marți după-amiază pe o autostradă din Ungaria, în apropiere de localitatea Ceglédbercel, unde un microbuz cu numere de România s-a lovit de un camion. Din primele informații, 9 persoane, pasageri în microbuz și-au pierdut viața iar șoferul camionului a fost rănit.

https://youtu.be/euESLlCUjsA

”Un microbuz înmatriculat în România a fost implicat, marţi, lângă Budapesta, într-un accident rutier în urma căruia şapte persoane au murit”, informează și un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistență consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai 2018 în apropierea orașului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia și identitatea victimelor.

Conform datelor preliminare obținute de reprezentanții misiunii diplomatice, în urma accidentului, șapte persoane, pasageri ai microbuzului, și-au pierdut viața.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgență, si se află la fața locului accidentului pentru a acorda asistență consulară.

Ministrul afacerilor externe a activat celula de criză a MAE.

Din datele obținute de către echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depășire și a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul național 4 din Ungaria, la aproximativ 60 km de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-384-76-89 și 0036-384-83-94 și 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice: 0036-30-535-69-12.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tichete pentru activități casnice 2026 | Munca din gospodărie poate aduce pensie și asigurare medicală. Cine poate primi banii și ce activități pot fi plătite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Tichete pentru activități casnice 2026 | Munca din gospodărie poate aduce pensie și asigurare medicală. Cine poate primi banii și ce activități pot fi plătite Parlamentul a adoptat săptămâna trecută o lege prin care persoanele care muncesc ocazional în gospodării pot fi plătite legal cu tichete, iar astfel pot beneficia de pensie și asigurare medicală. […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Sărăcie tot mai mare în România? Avertismentul transmis de președintele AEI: ,,Criza petrolului aduce o posibilă prăbușire a nivelului de trai”. Estimări privind creșterea prețurilor din 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sărăcie tot mai mare în România? Avertismentul transmis de președintele AEI: ,,Criza petrolului aduce o posibilă prăbușire a nivelului de trai”. Estimări privind creșterea prețurilor din 2026 Dumitru Chisăliță, președintele AEI, a publicat o analiză despre economia criza petrolului care ar putea aduce o posibilă prăbușire a nivelului de trai. El avertizează că România riscă […]

Citește mai mult

Actualitate

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]

Citește mai mult