FOTO| ACCIDENT rutier mortal în Cluj: Un bărbat decedat și altul grav rănit după un impact frontal între două mașini
FOTO| ACCIDENT rutier mortal în Cluj: Un bărbat decedat și altul grav rănit după un impact frontal între două mașini
Un accident grav de circulație a avut loc în dimineața zilei de joi, 22 decembrie, pe șoseaua care leagă localitățile Nima și Bunești din județul Cluj.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut între localitățile Nima și Bunești.
La fața locului sau deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Ajunse la locul intervenției, echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în stare de inconștiență. S-a început imediat descarcerarea acestuia, însă, după ce a fost scos din autoturism, s-a constatat că avea traumatisme incompatibile cu viața.
Un echipaj SAJ oprit din trafic la accident a acordat îngrijiri medicale unui alt bărbat ce prezenta multiple traumatisme, era conștient și cooperant. Ulterior a fost preluat de echipajul SAJ dislocat la locul intervenției și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru descarcearea unei victime, pentru a sprijini acordarea primului ajutor calificat și pentru a asigura măsuri de siguranță persoanelor implicate în accident.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | „Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor
„Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor Un incident neplăcut a avut loc la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, joi, 26 martie. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare chiar sub privirile și în uralele colegilor. Precum […]
VIDEO | Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator
Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator Antreprenoriatul este un concept tot mai des întâlnit în rândul tinerilor, însă puțini știu cu adevărat ce înseamnă sau, mai mult decât atât, cum poate fi […]
PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari
PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. În cursul zilei de 27 martie 2026, […]
