Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DN13: Trei tineri, cu vârste între 19 şi 22 de ani, au DECEDAT după impactul dintre un autoturism și o autoutilitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident MORTAL pe DN13: Trei tineri, cu vârste între 19 şi 22 de ani, au DECEDAT după impactul dintre un autoturism și o autoutilitară

Un accident rutier a avut loc miercuri seara, pe DN13. Trei tineri au decedat după impactul între o autoutilitară și un autoturism.

Citește și: Un șofer de 60 de ani, din Sebeș, a accidentat un minor de 8 ani și a fugit de la locul faptei. Ce măsuri au luat polițiștii

Potrivit ISU Brașov, cei trei tineri decedați pe DN 13, între localităţile Buneşti şi Mihai Viteazu, aveau vârste între 19 şi 22 de ani.

Conform sursei citate, în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism.

La momentul sosirii salvatorilor la faţa locului, unul dintre cei trei tineri era decedat. Celelalte două victime ale accidentului erau încarcerate.

„Una dintre victime a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată. Celelalte două victime se aflau în stop cardio-respirator, le-au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical, dar, din păcate, fără rezultat, fiind declarate decedate. Cele trei persoane decedate erau de sex masculin şi aveau vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani”, a mai transmis ISU Braşov.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult