Curier Județean

FOTO: Academicianul clujean, profesorul Gyenge Csaba a primit ”Medalia de Onoare a Orașului Cugir”

Ioana Oprean

Publicat

în

medalie onoare academician Gyenge Csaba 04Consiliul local al orașului Cugir s-a întrunit vineri, într-o ședință solemnă consacrată înmânării distincției ,,Medalia de Onoare a Orașului Cugir”, acad. pof. univ. dr. ing. Gyenge Csaba de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca.

Petrecerea Divorțaților

Reuniunea a avut loc la aproape două luni, de la adoptarea în Consiliul local Cugir a unui proiect de hotărâre inițiat de grupul de consilieri ai P.S.D, Mircea Trifan, Horia Rotche, Mircea Simu, Aurel Păștină și Bogdan Dumitru, care a propus acordarea acestei valoroase recunoașteri profesotului clujean. Un semn de apreciere din partea cominității locale decernat distinsului profesor pentru activitatea tehnico științifică desfășurată în colaborare cu specialiștii de la Uzina Mecanică Cugir, în sprijinul promovării prestigiului orașului atât în țară, cât și în străinătate.

Selectând din biografia renumitului professor, rezultă că, în cei 9 ani cât a lucrat la Uzina Mecanică Cugir (1961- 1970), Gyenge Csaba a ocupat funcții de inginer tehnolog, șef birou scule, adjunct Serviciu Cercetare, remarcându-se prin pasiunea deosebită față de tehnică și activitatea de promovare a tehnologiilor moderne. În perioada cât a locuit la Cugir a fost și profesor cumulard la școala profesională și liceul seral, predând cursuri de Tehnologia meseriei, Matematică și Fizică, iar după înființarea secției de subingineri la Cugir, a predat timp de 10 ani (1979 – 1989), Tehnologia Fabricării Mașinilor. Și înainte, dar și după 1989 a militat continuu pentru recunoașterea națională și internațională a industriei, culturii și a cetățenilor din Cugir și a luat parte la diferite activități științifice organizate la nivelul orașului Cugir”. Din anul 2013 este membru al Academiei Maghiare de Științe, iar în anul 2015, Consiliul Județean Cluj i-a conferit titlul de ,,Senior al Cetății”.

Despre personalitatea academicianului Gyenge Csaba au vorbit: primarul Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, consilierii locali, Emil Muntean și Mircea Simu, Alexandru Micaciu – directorul Colegiului Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu”, prof. univ. dr. ing. Petru Berce- Universitatea Tehnică Cluj – Napoca, președintele Asociației Pro Cugir, Aurel Voicu, Rodica Florea – director, Casa de Cultură Cugir.

Vădit emoționat, profesorul a mulțumit aleșilor Cugirului pentru onoarea care i s-a făcut acordându-i-se această distincție, mărturisind că perioada cât a lucrat și a trăit în Cugir a însemnat un moment important din viața sa, care i-a marcat în mod special cariera profesională.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=1642]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult