FOTO: A început toaletarea de iarnă a copacilor din Alba Iulia! Unii arbori au fost doborâți, iar alții au scăpat doar cu o tunsoare
Încă de sătămâna trecută în Alba Iulia s-a dat startul toaletării de iarnă a copacilor din parcuri și de pe străzile orașului.
Copacii din parcurile și de pe străzile din municipiul Alba Iulia au fost sau se pregătesc de toaletare, într-o acțiune de pregătire a acestora pentru primăvară, a declarat viceprimarul Gabriel Pleșa.
Potrivit specialiștilor, tăierile de iarnă, numite și în uscat, se fac atunci când nu se mai anunță geruri puternice.
Apariția iernii nu este un motiv pentru a lăsa copacii în paragină, dimpotrivă, această perioadă este ideală pentru curățarea pomilor, spun experții.
Așadar, chiar și în cel mai friguros anotimp există lucrări care pot fi executate pentru menținerea sănătății și frumuseții copacilor. Una dintre aceste metode se referă la retezarea ramurilor.
A tăia crengile reprezintă o procedură cu ajutorul căreia se contribuie la bunăstarea copacilor, le oferă o imagine echilibrată și le asigură o creștere sănătoasă în anul care urmează. În cazul majorității copacilor, retezarea ramurilor este indicată a se realiza iarna.
În aceste luni geroase pomii se află într-o stare inactivă, de repaus, iar rănile care pot apărea prin tăiere se vindecă mai ușor.
De asemenea, aceste cicatrice sunt mai puțin expuse dăunătorilor, bolilor, îmbolnăvirilor. În plus, riscul ca seva din ramurile tinere să se scurgă este eliminat.
Lipsa frunzelor face ca structura copacilor să fie mult mai clară, mai vizibilă, iar acest lucru favorizează o tăiere/scurtare corectă a ramurilor.
Prima zonă în care s-a acționat deja a fost cea din Parcul din Cetate, acolo unde s-a reușit tăierea brazilor și copacilor uscați, dar și curățarea altora. De asemenea, astăzi, lucrătorii au început toaletarea și în zona Mercur, între blocuri acolo unde dimensiunea copacilor era prea mare.
[nggallery id=3268]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier în Petrești: Două mașini s-au ciocnit pe strada 1 Mai Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 16.00, în Petrești. Două mașini s-au ciocnit pe strada 1 Mai. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier în Petrești, strada 1 mai. […]
INCENDIU de vegetație uscată într-un sat din comuna Albac: Pompierii intervin cu o autospecială
INCENDIU de vegetație uscată într-un sat din comuna Albac: Pompierii intervin cu o autospecială Pompierii din Câmpeni intervin, marți, 10 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în satul Dealu Lămășoi, comuna Albac, la vegetația uscată. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în loc. Albac, […]
VIDEO | IPJ Alba, competiție sportivă de tir dinamic de Ziua Poliției Române 2026: Simulare de intervenție pentru salvarea unui ostatic
IPJ Alba, competiție sportivă de tir dinamic de Ziua Poliției Române 2026: Simulare de intervenție pentru salvarea unui ostatic Ieri, 9 martie 2026, în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române, polițiștii Biroului Pregătire Profesională au organizat o competiție de tir dinamic, pe un poligon de tragere, aflat în municipiul Alba Iulia. Polițiștii din cadrul […]