FOTO: 155 de ani de la „Mica Unire”, aniversaţi la Colegiul Economic din Alba Iulia. Concursuri, sesiuni de comunicări, audiţii muzicale şi vizită la muzeu
Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia împreună cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia au marcat, astăzi, 24 ianuarie 2014, cei 155 ani de la Mica Unire printr-un proiect educaţional desfăşurat în Centrul de Documentare şi Informare al instituţiei de învăţământ.
În cadrul proiectului, elevii şi-au reactualizat informaţiile legate de un eveniment important pentru istoria poporului român, fiind stimulaţi să cerceteze singuri contextul istoric şi implicaţiile unirii din1859. Activităţile au presupus organizarea unei sesiuni de comunicări, în format Power Point,
realizate de către elevi şi prezentarea unor planşe informative despre patru personalităţi care au contribuit la desăvârşirea unirii: Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza, V. Alecsandri. I.C. Brătianu
Citeşte şi 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
De asemenea, elevii clasei a X-a C şi-au verficat cunoştinţele legate de evenimentul din 1859 în cadrul concursului pe echipe: „Unirea Principatelor Române – piatră de hotar în constituirea statului unitar român”. Echipa „Mihail Kogălineanu”, alcătuită din elevii Oargă Alexandra, Boţan Dragoş, Ghiura Adrian şi Muntean Horaţiu a reuşit să obţină cele mai multe puncte.
Elevii au avut parte şi de audiţii muzicale, Hora Unirii nu putea lipsi din cadrul unui eveniment dedicat Micii Uniri. În plus elevii au avut ocazia să vizioneze un material documentar despre Muzeul Unirii din Iaşi. Punctul final l-a reprezentat vizita la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia.
Tematicile dezbătute au fost: evenimentele anterioare Unirii Principatelor,
divanurile Ad-Hoc, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, recunoaşterea internaţională a Unirii şi personalităţi care au contribuit la realizarea Micii Uniri.
Obiectivele proiectului au urmărit stimularea interesului elevilor pentru autoeducaţie; analizarea unor documente referitoare la tema proiectului; dezvoltarea capacităţii elevilor de a-şi expune ideile în public în mod clar, coerent şi argumentat; dezvoltarea unei conştiinţe civice, bazată pe cunoaşterea şi asumarea valorilor istorice; dezvoltarea atitudinilor pro-active şi cultivarea respectului faţă de istoria românilor.
Proiectul a fost coordonat de Diana Ciugudean de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, de prof. Simion Constantin Adrian şi prof. Lavinia Dobra de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public
Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca […]
Concurs Național de Creație în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2026: Când încep înscrierile
Concurs Național de Creație în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2026: Când încep înscrierile În luna februarie vor începe înscrierile la Concursul Național de Creație „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” din cadrul Festivalului „Lucian Blaga” Sebeș, ediția a XLVI-a, 2026. Domeniile sunt: recitare de poezie, creație literară, traducere și artă […]
O fundație din Ungaria finanțează un proiect cultural de amploare în Alba Iulia: Ce presupune proiectul “PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus”
O fundație din Ungaria finanțează un proiect cultural de amploare în Alba Iulia: Ce presupune proiectul “PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus” Centrul Cultural Palatul Principilor, instituție publică de cultură în subordinea Consiliului local al Municipiului Alba Iulia, a aplicat în cadrul apelului de proiecte al Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt (Fundației Bethlen Gábor) Budapesta […]