Curier Județean

FOTO | 15 premii, medalii și mențiuni, obținute de elevi din Alba în Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica” 2026, de la Vatra Dornei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

15 premii, medalii și mențiuni, obținute de elevi din Alba în Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica” 2026, de la Vatra Dornei

În perioada 3-7 ianuarie 2026, în stațiunea turistică Vatra Dornei, s-a desfășurat Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, ediția a XII-a, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Ştiinţifică „Cygnus”-centrul UNESCO, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, Școala Gimnazială „George Voevidca” și Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc.

Programul taberei a inclus activități de formare și aprofundare, cursuri de specialitate, ateliere tematice, precum și concursuri naționale de fizică, astronomie și astrofizică, având ca obiectiv promovarea excelenței școlare și dezvoltarea competențelor științifice ale elevilor.

Au participat peste 300 elevi din țară, din 20 județe, scopul taberei fiind, și în acest an, de a organiza pentru elevi cursuri de fizică, astronomie și astrofizică cu scop de inițiere și pentru performanță, precum și proiecții de planetarium sau observații astronomice cu ajutorul lunetelor și telescoapelor performante. Mentori au fost olimpici internaționali și elevi recunoscuți la olimpiade pe plan național.

Județul Alba a fost reprezentat anul acesta de 7 elevi din ciclul gimnazial: 4 elevi din clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud (profesor fizică -Humeniuc Ramona) și 3 eleve din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud (profesor fizică – Filimon Ildiko) Elevii au fost însoțiți și coordonați de prof. Humeniuc Ramona de la Colegiul Național “Titu Maiorescu” Aiud care a activat în cadrul taberei naționale, la solicitarea ISJ Suceava și în calitate de formator/lector și evaluator la cursurile și concursurile organizate-concursuri înscrise anual în Calendarul Național al Competițiilor Școlare ale Ministeruluii Educației și Cercetării.

Festivitatea de premiere, desfășurată în data de 7 ianuarie 2026, a marcat finalul activităților, fiind recompensați elevii cu rezultate remarcabile, alături de profesorii coordonatori care au contribuit la pregătirea acestora.

Elevii județului Alba au obținut 15 premii, medalii și mențiuni acordate de Societatea Științifică CYGNUS:

Concursul Național „Marin Dacian Bica”- secțiunea Fizică:

– medalie de argint eleva Hodoroabă Ilea Arianna Maya-cls. a VII-a;

– mențiuni elevii Căpîlna Alexia Gabriela-cls. a VII-a, Nagy Ștefania Gabriela-cls. a VII-a, Sîrbu Iulia Gabriela-cls. a VIII-a, SuciuAndrei-cls. a VIII-a;

– diploma de participare Zeama Alexandra Sorina-cls.a VIII-a;

Concursul Național „Marin Dacian Bica”– secțiunea de Astronomie și Astrofizică pentru elevii de gimnaziu și liceu, categoria J2 (cls. VII-VIII):

– medalie de argint eleva Sîrbu Iulia Gabriela-cls. aVIII-a;

– mențiuni elevii Zeama Alexandra Sorina-cls. a VIII-a și Popa David Ștefan-cls. a VIII-a.

Concursul „Expoziția de desene, picturi și astrofotografie”:

– secțiunea Pictură a obținut Premiul II eleva Nagy Ștefania Gabriela-cls. a VII-a, iar la secțiunea Desen –Premiul I eleva Sîrbu Iulia Gabriela-cls. a VIII-a, Premiul II eleva Hodoroabă Ilea Arianna Maya-cls. a VII-a, premiul III-elevul Suciu Andrei-cls. a VIII-a și mențiuni elevii Zeama Alexandra Sorina –cls. a VIII-a și Popa David Stefan –cls. a VIII-a .

„Felicitări tuturor elevilor! Felicitări părinților și profesorilor pentru susținerea optimismului elevilor pentru domeniul de interes al educației ȘTIAM-știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică!”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Alba.

foto: Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Mamut Folk aduce la Alba Iulia două seri memorabile de muzica poeziei și poezia muzicii. Vali Șerban: „Ne-a fost dor de muzica folk”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mamut Folk aduce la Alba Iulia două seri memorabile de muzica poeziei și poezia muzicii. Vali Șerban: „Ne-a fost dor de muzica folk” Alba Iulia se pregătește pentru un nou eveniment dedicat muzicii folk. Prima ediție a Galelor Mamut Folk va avea loc în 22 și 23 august 2026, la poalele Dealulului Mamut, la Complexul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Peste 2.000 de elevi, implicați în activități pentru prevenirea bullyingului și violenței, organizate de polițiștii din Alba, în cadrul campaniei ,,Când martorul vorbește, bullyingul tace”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 2.000 de elevi, implicați în activități pentru prevenirea bullyingului și violenței, organizate de polițiștii din Alba, în cadrul campaniei ,,Când martorul vorbește, bullyingul tace” Peste 2.000 de elevi din Alba au participat, de la începutul vacanței de vară și până în prezent, la activități informativ-preventive organizate de polițiștii din cadrul IPJ Alba.  Discuțiile au […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 24 de ani din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, adus din Germania. Cât timp va sta după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 24 de ani din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, adus din Germania. Cât timp va sta după gratii Un tânăr de 24 de ani, din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost adus în România din Germania. Acesta avea emis pe numele său un mandat de executare a unei […]

Citește mai mult