FOTO| 11 deținuti de la Penitenciarul Aiud, pelerinaj la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Râmeț: Au vizitat biserica și au participat la taina Sfântului Maslu
11 deținuti de la Penitenciarul Aiud, pelerinaj la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Râmeț: Au vizitat biserica și au participat la taina Sfântului Maslu
Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Aiud încheie activitățile lunii aprilie cu un pelerinaj la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Râmeț. La aceasta activitate au participat 11 persoane private de libertate, clasificate la regim închis, care desfășoară activități lucrative în cadrul penitenciarului.
La mănăstire, aceștia au asistat la Taina Sântului Maslu, s-au putut ruga pentru iertarea păcatelor, dar și pentru ajutor, în fața icoanei Maicii Domnului – Pantanassa, așezată spre închinare în biserica principală a complexului monahal.
Tot în cadrul acestui pelerinaj, deținuții au vizitat biserica – monument istoric din secolul XIII și au aflat istoricul așezământului monastic ctitorit de Sântul Ghelasie de la Râmeț.
Acordarea asistenței religioase ortodoxe în penitenciare reprezintă o îndatorire pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe Române, iar implicare activă a slujitorilor ei în diferite activități au ca finalitate creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor private de libertate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]
