Fostul parlamentar Dan Vîlceanu, trimis în judecată în dosarul în care a fost cercetat după altercaţia avută cu deputatul liberal de Alba Florin Roman
Fostul parlamentar Dan Vîlceanu, trimis în judecată în dosarul în care a fost cercetat după altercaţia avută cu deputatul liberal de Alba Florin Roman
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, 28 mai 2025, referitor la dosarul în care fostul parlamentar Dan Vîlceanu a fost urmărit penal în urma altercaţiei cu deputatul liberal de Alba Florin Roman, că procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a fostului deputat pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României.
Prin actele de violenţă inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, el a adresat expresii jignitoare persoanei vătămate, faptele sale având drept consecinţă tulburarea ordinii şi liniştii publice.”, a precizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citește și: Bătaie în Parlamentul României: Deputatul Florin Roman, lovit cu un genunchi în nas de fostul ministru Dan Vîlceanu

„Menţionăm că inculpatul beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispoziţiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 şi art. 72 din Constituţie. Deputaţii şi senatorii pot fi însă urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi preventiv sau la domiciliu fără încuviinţarea Camerei din care fac parte şi fără a se proceda la ascultarea lor”, a mai afirmat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. .
Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza.
Dan Vîlceanu a fost urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei acestuia cu deputatul de Alba Florin Roman la Camera Deputaţilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Câți bani ar putea primi rezidenții pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății
Câți bani ar putea primi rezidenții pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, 30 octombrie, că una dintre prioritățile sale este includerea medicilor rezidenți în sistemul de plată a gărzilor, urmând ca ulterior tariful pentru acestea să fie actualizat la nivelul anului 2026. „Suntem deja în discuţii cu toţi […]
Elevii revin la cursuri de luni, 2 noiembrie 2026: Când va fi următoarea vacanță Elevii vor reveni la cursuri luni, 2 noiembrie 2026, după o săptămână de vacanță, conform calendarului anului școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit structurii stabilite de minister, anul școlar cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, cu unele excepții […]
România, ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze: Date Eurostat
România, ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze: Date Eurostat România a înregistrat, în primul semestru din 2026, cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru gospodării, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Potrivit Eurostat, electricitatea s-a scumpit cu […]
