Ştirea zilei

Fost director al Direcției Silvice Alba, judecat pentru delapidare: Cum a scăpat de dosarul penal după ce a folosit combustibil în interes personal şi a cumpărat lopeți la preț triplu

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost director al Direcției Silvice Alba, judecat pentru delapidare: Cum a scăpat de dosarul penal după ce a folosit combustibil în interes personal şi a cumpărat lopeți la preț triplu

Un fost director al Direcției Silvice Alba a scăpat de închisoare, prin prescrierea faptelor, după ce a folosit banii instituției pentru a alimenta în repetate rânduri, în interes personal, autoturismul și a dispus o achiziție de la o companie fără să țină cont de oferta cu prețul cel mai scăzut.

În perioada 22.02-27.08.2011, în calitate de director al Direcţiei Silvice Alba, inculpatul a alimentat de şase ori în interes personal sau pentru altul cantitatea totală de 1.186,15 litri motorină la staţii de carburanţi de pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara cu cardul primit în interes de serviciu de la Direcţia Silvică Alba, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 6.701,65 lei,

La data de 12.04.2012, în calitate de director al Direcţiei Silvice Alba, inculpatul a dispus achiziţionarea a 188 lopeţi (bătătoare pentru stins incendii) de la o companie în schimbul sumei de 61.543.68 lei, fără să ţină cont de oferta cu preţul cel mai scăzut din data de 27.03.2012, comunicată de către un alt furnizor, care ar fi fost în valoare de 19.815.60 lei, rezultând astfel o traficare a sumei de 41.728,48 lei în folosul companiei şi cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 41.728,48 lei.

Citește și: Șoferul din Alba care a ucis trei tineri pe DN 1, la Sântimbru, lăsat în libertate din cauza unei erori de calcul!

În motivarea instanței se arată faptul că „cu toate că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată, instanţa are în vedere aceea că faptele comise intră sub incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 având în vedere că au fost săvârşite în intervalul 22.02-27.08.2011, respectiv la data de 12.04.2012.
Potrivit art. 295 C.pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. 1 lit. c C.pen. termenul de prescripţie pentru infracţiunea dedusă judecăţii este de 8 ani. Luând în considerare şi dispoziţiile art. 154 alin. 2 C.pen., se reţine că răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de delapidare s-a prescris în cursul anului 2020”.

„În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen. şi art. 5 C.pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C.proc.pen. şi la art. 1349, art. 1357 și art. 1381 Cod civil instanţa admite acţiunea civilă formulată de partea civilă DIRECŢIA SILVICĂ ALBA şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 48.430,13 lei”, se arată în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult