Rămâi conectat

Actualitate

Folosirea compensației de chirie la achiziția unei locuințe, în cazul polițiștilor și militarilor, ADOPTATĂ de Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Camera Deputaţilor a adoptat în şedinţa de marți, 20 martie, cu 174 voturi “pentru”, 57 “contra” şi 63 de abţineri, proiectul de lege care prevede ca suma compensatorie acordată pentru chirie în cazul poliţiştilor şi militarilor să poată fi utilizată fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei/fracţiunii din rată pentru achiziţia unei locuinţe. Camera Deputaţilor este prima camera sesizată, iar proiectul urmează să meargă la Senat.

Faţă de forma originală a documentului au fost aduse o serie de modificări, astfel cum reiese din Raportul întocmit de Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Mai exact, proiectul care modifică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului şi Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, stabileşte, în noua sa formă, că polițiştii şi cadrele militare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului.

În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensaţia lunară nu se poate acorda concomitent pentru ambele situaţii – chirie şi plata ratei pentru achiziţia unei locuinţe.

Reamintim că acest proiect, deşi a fost adus în discuţie încă din vara anului trecut, a fost întârziat din cauza depunerii eronate a acestuia spre dezbatere şi avizare. Astfel, inițiatorii au sesizat Senatul mai întâi, deși competența era a Camerei Deputaților, ca primă cameră parlamentară. Motiv pentru care parcursul legislativ a fost reluat la sfârşitul anului 2017 (în ordinea corectă) şi abia la începutul lunii martie 2018 au fost primite avizele şi rapoartele de la Comisiile Camerei Deputaţilor.

Cine beneficiază de compensaţia de chirie?

Conform actelor normative în vigoare, poliţiştii şi militarii în activitate numiţi în primă funcție sau mutaţi în interesul serviciului într-o altă localitate/garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea localitate/garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soţii acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază/solda lunară.

De această compensaţiei beneficiază, în cazuri justificate, şi cei care sunt numiţi în primă funcție sau mutaţi în interesul serviciului în localitatea/garnizoana în care îşi au domiciliul (tot fără a deţine locuinţă proprietate personală) pe baza rezultatelor unei anchete sociale.

sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole.  „Da, e vorba de un supliment important, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea