Rămâi conectat

Ştirea zilei

Focarul de COVID-19 de la Curtea de Apel Alba Iulia, ”bagă o parte din avocați în teste”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Unsprezece avocati care au fost la Curtea de Apel Alba Iulia în saptămâna dinainte sa fie depistat focarul de COVID-19, vor fi la rândul lor testați, la cerere, pentru coronavirus.

„Din cei 290 de avocați, 11 vor fi testați pentru coronavirus astăzi, la solicitarea lor. Nu au nici unul, nici un fel de simptome”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, Mihai Baco, decanul Baroului Alba.

Reamintim că în cursul săptămânii trecute au fost descoperite șapte cazuri de infectare cu noul coronavirul la Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, atât cauzele aflate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în zilele de joi și vineri, cât și amânările de pronunțare din aceste zile au fost reprogramate la date ulterioare.

Curtea de Apel Alba Iulia și-a reluat complet activitatea începând de luni, 6 iulie 2020, cu stricta respectare a măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Cauzele aflate pe rolul instanței se vor desfășura conform programării iar cei aflați în internare sau izolare, vor fi înlocuiți în activitate până la recuperarea completă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun Începem numărătoarea inversă până la Crăciun, așa că magia sărbătorilor se răspândește în Alba Iulia. S-a deschis și târgul de Crăciun, iar magazinele te îmbie la cumpărături pentru cea mai magică perioadă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Povestea hoțului care a fost mai corect și mai cinstit decât politicianul!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Povestea hoțului care a fost mai corect și mai cinstit decât politicianul Există în viață momente rare, miraculoase, aproape la fel de improbabile ca apariția unui politician onest, care nu își minte niciodată alegătorii, momente în care hoțul este mai cinstit decât politicianul. Așa începe povestea noastră, care ar fi probabil considerată exagerată chiar și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Yukanna, cățelușa Golden Retriever din Alba Iulia, a ieșit la pensie: A participat la zeci de misiuni Salvamont alături de Tiberiu Krizbai

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Yukanna, cățelușa Golden Retriever din Alba Iulia, a ieșit la pensie: A participat la zeci de misiuni Salvamont După ani de misiuni curajoase și devotament necondiționat, Yukanna, câinele salvator al Salvamont Alba, a ieșit la pensie. Alături de Tiberiu Krizbai, Yukanna a participat la numeroase intervenții, salvând vieți și demonstrând curaj și loialitate în fiecare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea