Ştirea zilei

Florin Roman: OUG privind modificarea Codurilor penale, dată după ce lui Dragnea i-au băgat în cap că urma a doua zi să fie arestat

Dragoş Suciu

Publicat

în

Liderul PNL Florin Roman a declarat, joi, că ordonanța privind modificarea Codurilor penale a fost adoptată după ce Gabriela Firea, Olguța Vasilescu și Codrin Ștefănescu ”i-au băgat în cap” lui Liviu Dragnea că va fi arestat, iar acesta a fost cuprins de ”teamă, panică și frică” și ”a aruncat România în haos”.

Secretarul general adjunct al PNL, Florin Roman, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că oamenii au ieșit în stradă pentru că au avut senzația că OUG 13 a fost ”dedicată pentru Liviu Dragnea, astfel încât să scape de problemele penale”.

”Caracterul de urgență a fost dat de faptul că lui Dragnea, garda lui pretoriană formată din Gabriela Firea, Olguța Vasilescu și din Codrin Ștefănescu, împreună cu grupul lui de avocați, i-au băgat în cap că urma a doua zi să fie arestat. Domnul Dragnea a intrat în panică și din acest motiv ne-am trezit cu acea OUG a rușinii peste noapte. Pentru că Dragnea a pierdut orice legătură cu realitatea, i-a fost teamă să nu fie arestat, deși nu avea o decizie, dar pur și simplu l-a cuprins teama, panica și frica, pentru că asta i-au spus apropiații lui, și a aruncat România în haos”, a spus deputatul Florin Roman.

Acesta a adăugat că social-democrații au încercat să acrediteze ideea că oamenii au fost scoși în stradă de Iohannis și PNL.

”Mai încearcă să arunce cei de la PSD pe piață o teorie că strada ar fi ruptă în două. Nu, strada nu este ruptă în două. Nu poți să compari 5-600.000 de oameni care ies în stradă să protesteze în cadrul unui protest civic cu câteva sute de oameni aduși în fața Palatului Cotroceni (…) Nici PNL nu ar fi putut să scoată în stradă atâta lume pentru că PNL, din păcate, nu a obținut un rezultat foarte bun în alegeri și e într-o perioadă de regăsire în care nu poți oricât ți-ai dori, sau chiar dacă ți-ai dori, să generezi acest lucru”, a mai spus Florin Roman.

Liderul PNL a spus că a participat zi de zi la proteste, iar în Piața Victoriei sunt oameni care au ieșit pentru că vor să trăiască într-un stat democratic și nu suportă hoția, fiind de părere că aceștia ar fi făcut același lucru dacă ordonanța ar fi fost dată de orice alt partid.

”Părerea mea că astăzi domnul Iordache va demisiona, iar dacă nu, va fi demis de premier, iar dacă protestele de stradă vor continua, eu sunt convins că acest guvern nu mai poate să reziste și va demisiona”, a spus Florin Roman, fiind întrebat de jurnaliști cum vede finalul protestelor.

Florin Roman, care este vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților, a venit la conferința de presă cu o banderolă albă pe care scria cu roșu ”Demisia”. Prin aceasta cere demisia Guvernului Grindeanu și a lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult