Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL: Șefa TAROM executată și șantajată de Cuc, noaptea ca hoții

Ioana Oprean

Publicat

în

Mandatul șefei TAROM, unul pe 4 luni, expira la finele lunii octombrie. Cu o săptămână înainte de moțiune, ministrul Cuc a mandatat reprezentantul ministerului în AGA să prelungească până la finele anului, cu încă două luni, mandatul șefei de la TAROM.

Adică era totul ok din punct de vedere profesional. Ministrul Cuc a intensificat apoi presiunile pentru ca aeronavele TAROM să nu transporte parlamentarii în ziua moțiunii. Momentul a fost bine ales întrucât se știau nominal toți parlamentarii care au rezervat bilete.

Se știa exact câți parlamentari pot fi blocați să ajungă la moțiune, dacă avioanele nu zboară. Totul a fost premeditat de Cuc. Deși era convocată o ședință de CA pentru data de 17 octombrie, în data de 15 octombrie, “noaptea ca hoții”, ministrul Cuc a dispus decapitarea șefei TAROM pe motive absolut puerile.

Ședința extraordinară a fost convocată în aceiași zi cu decapitarea șefei TAROM. Un alt motiv care ar trebui să intre în atenția DNA este faptul că șefa TAROM nu mai trebuia să fie acolo, pentru că pe ordinea de zi figura și punctul cu achiziția unei noi aeronave.

PNL solicită organismelor de cercetare penală să se autosesizeze în acest caz, care miroase de la o poștă!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult