Politică Administrație

Flaviu Mircea Cozuc va fi noul director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Alba

Bogdan Presecan

Publicat

în

Fostul prefect al județului, Flaviu Mircea Cozuc, va fi noul director al Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Alba. Acesta a promovat cu nota 9,1 proba scrisă a concursului organizat ieri, 1 aprilie,  la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru ocuparea funcției vacante de conducere a instituției amintite.

La examen a participat și Dorel Potra, care a fost declarat respins după ce a obținut doar 56,2 puncte din cele 70 necesare pentru a promova proba scrisă.

Cozuc a fost se pare bine pregătit reușind să obțină 91 de puncte din totalul de 100. Echivalentul practic al notei 9,10.

Mâine va avea loc cea de a doua probă, respectiv interviul, care nu mai este decât o formalitate având în vedere că în cursă a rămas  un singur candidat.

Flavius Cozuc a ocupat în 2012 pentru o scurtă perioadă funcția de prefect fiind propulsat pe această poziție de Partidul Conservator (PC) Alba, mai precis de președintele acestuia, actualul prefect Gheorghe Feneșer.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult