Firmele de transport care nu respectă drepturile șoferilor nu riscă mai nimic
Mai mulți șoferi angajați la firme de transport din județ se plâng în mod constant că șefii lor îi exploatează peste măsură, încălcându-le drepturile legale. Puțini dintre ei au au însă curajul să afirme că se vor adresa instituțiilor abilitate, cum ar fi ITM, pentru ca situația lor să fie remediată, iar ulterior și ceilalți să fie scutiți de eventualele abuzuri ale angajatorului.
Teama că își vor pierde locul de muncă și lipsa încrederii în instituțiile care au obligația de veghea la respectarea drepturilor angajațiilor sunt principale motive pentru care acești șoferi aleg să muncească adesea până la epuizare, decât să apeleze la autotități.
De exemplu, în urma unor controale efectuate de inspectorii ITM la firme de transport din țară au fost aplicate amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal şi o amendă pentru neverificarea la termen a echipamentelor de muncă. Cuantumul amenzilor aplicate este însă atât de mic, respectiv câteva mii de lei, încât pentru cei care patronează societățile este adesea mai avantajos să le plătească decât să respecte drepturile șoferilor.
Principalele deficienţe constatate de inspectorii ITM la firmele de transport :
-neacordarea sporului pentru lucru în zilele de repaus săptămânal;
-nu au fost stabilite criteriile de evaluare a performanţelor profesionale ale salariaţilor
-nerespectarea termenelor de transmitere a modificărilor intervenite la elementele registrului electronic (revisal);
-nu au fost respectate prevederile legale referitoare la munca suplimentară;
-fişa de post nu cuprinde atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
-lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activitatea de transport în afara sediului şi a punctelor de lucru;
-instruire necorespunzătoare în vederea acordării primului ajutor în caz de accidente.
Controlele urmăresc cu precădere modul în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la:
-încadrarea în muncă a conducătorilor auto;
-organizarea timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto;
-repausul săptămânal şi sărbătorile legale;
-munca suplimentară şi munca de noapte;
-garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară;
-transmiterea contractelor individuale de muncă şi a actelor privind executarea, modificarea şi încetarea acestora în sistem electronic prin registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prioritare sunt verificările în ceea ce priveşte :
-utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
-organizarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă;
-pregătirea şi instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
-supravegherea stării de sănătate a salariaţilor.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara
Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]